Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori

Prima zi de toamnă

duminică, septembrie 01, 2013


Iată că vara s-a dus. Repede, ce-i drept. A fost o vară interesantă, zbuciumată și plină de aventuri pentru mine. Am avut parte de lecții de viață, sfaturi, concluzii și toate cele. Și sincer, îmi sunt utile toate cele învățate pe durata verii. Nu am fost la mare că deh, nu-mi permite cașcavalul, dar am fost pe la iarbă verde și a fost relaxant în totalitate.

Astăzi, e prima zi de toamnă. Practic e cam vara, calendaristic e toamna. De vreo 2 ani am realizat că anotimpurile s-au cam decalat. Toamna vine mai târziu, iarna la fel și restul anotimpurilor la fel. Dar ce contează? Contează să te bucuri din plin de frumusețile fiecărui anotimp. Să trăiești împreună cu natura și să lași în urmă grijile, stresul, nervii și toți factorii negativi.

Toamna e un anotimp... leneș aș putea spune. Probabil asta se datorează asteniei care ne învăluie în fiecare anotimp în parte. Acum, urmează astenia de toamnă, cu stări nasoale, nevoie de mult somn, odihnă. Mi-a fost dor să mă trezesc dimineața și să simt acel aer rece cum se așează pe pielea mea de mi se zbârlește părul pe mine. Îmi e dor de diminețile când mă îndreptam spre școală/liceu și vântul adia ușor și frunzele uscate din copaci erau luate pe sus. Acel sunet specific frunzelor ce se târau pe asfalt și ajungeau să zboare și să se simtă la înălțime pentru ultima dată, așa cum erau în copaci. Acele culori specifice toamnei mi le și imaginez acum... În timp ce scriu acest articol, privesc un videoclip cu momente ale anotimpului din natură, împreună cu o melodie de fundal integrată, perfectă pentru un astfel de anotimp, zic eu.

Acum vă las în compania unui videoclip frumos cu o melodie frumoasă. Întrebare: Bucuroși că a venit toamna?






Dacă ți-a plăcut articolul, abonează-te prin e-mail în widget-ul din dreapta de pe blog pentru a fi la curent cu noile articole. Dacă apreciezi blogul, gâdilă butonul de "Like" pe Facebook din widget-ul din dreapta. Thanks! Te mai aștept pe blog! - Eddie :)

Recomand

Articol mai nou
« Articol mai vechi
Articol mai vechi
Articol mai nou »

10 comentarii

Scrie un comentariu
ella07
Autor
1 septembrie 2013 la 17:04 delete

Bucurosi, bucurosi :)
Mai bine toamna, ca deh, vara e mult, mult prea cald. Deci...da. Bucuroasa sunt. :)

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
1 septembrie 2013 la 17:06 delete

Mă bucur că ești bucuroasă! :)

Răspunde
avatar
Alexandru
Autor
1 septembrie 2013 la 20:14 delete

Pentru mine toate anotimpurile sunt lenese ... Vara, e prea cald, trebuie sa stai la bronzat, relaxare. Iarna e prea frig trebuie sa stai la un paharel de vin fiert/rachiu/tuica, primvavara si toamna e posomorata :))..

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
1 septembrie 2013 la 20:21 delete

Ai dreptate, Alexandru! Dar pe langa starea de lene sunt si momente frumoase... Dar tot nu e bine. :))

Răspunde
avatar
Alexandru
Autor
1 septembrie 2013 la 21:13 delete

Momentele frumoase le poti face oricand, :))

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
1 septembrie 2013 la 22:03 delete

Da, dar unele sunt legate de anotimp: skiatul de exemplu.

Răspunde
avatar
2 septembrie 2013 la 22:46 delete

Toamna este anotimpul in care reincepem sa cautam caldura in bratele celuilalt !

Răspunde
avatar
mikyangel007
Autor
3 septembrie 2013 la 00:05 delete

Si da si nu pentru ca eu iubesc soarele dar nu regret ce-am facut asta vara:)

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
3 septembrie 2013 la 00:07 delete

Presimt că va fi soare și toamna asta. :)

Răspunde
avatar

Recent Articles