Îmi aduc momentele când eram la bunici, și tata venea să mă ia, spunând că Moșul a venit și că nici nu l-a lăsat să își bea cafeaua, tocmai ca el să așeze cadourile...Eram nerăbdător să văd ce îmi adusese Moșul...
Îmi puneam carnetul de note în geamul de la cameră deschis ca Moșul să vadă că am învățat și că merit cadouri...Într-un alt an, tata vorbise cu vecinul să se dea drept Moșul, să vină la geam și eu să spun poezii...Părinții mei stăteau și priveau cum recitam poeziile, iar când termin de spus poeziile mă trezesc cu jucăriile sub brad. Aia chiar a fost magie...Adică...Cum naiba s-au mișcat, ei de față cu mine într-o așa liniște, sub brad etc. Adică erau mașinuțe în cutii de plastic care păcăneau când le atingeai etc. Eu nu am auzit nimic..Deci a fost un fenomen WOW pentru mine...
La grădiniță, unii dintre colegi știau adevărul despre legenda respectivă, iar eu fiind sigur că Moșul exista, mă luam în gură cu ei gata gata să mă terfelesc cu ei :)).
Momente frumoase....Până într-o zi....când am scris scrisoare către Moșul, și a 2-a zi, nu știu ce naiba căutam să văd ce e pe frigider, și găsesc SCRISOAREA! Cer socoteală părinților, spunându-mi că Moșul a citit-o, a memorat-o și a va veni îndată. Ok....Hmm!! Weird but ok.
Dar până la urmă am aflat că Moșul nu exista, ci că era doar o legendă, și că singurul Moș, dar care nu era magic pe cât credeam eu, se afla în Laponia...
Și uite așa, nu îmi venea să cred pentru că respectivele momente din perioada când eu eram sigur că există erau chiar frumoase și magice...
Acum știu totul...și numai e deloc magic, ci e doar....Crăciun...
Vouă cum v-a picat când ați aflat că totul e o legendă?
EmoticonEmoticon