Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori

Sistemul e de vină în cazul tragediei din Muntii Apuseni

joi, ianuarie 23, 2014

Îmi vărs nervii pe o foaie de blog. Cât de normal să fiu și eu, nu? Aseară nu puteam să dorm... Mă gândeam la țara asta cretină și javrele înalte din politică găzduite pe pământul asta, gratuit, de către noi, populația fraieră.

Nu-mi pot scoate din minte tragedia asta. Aseară aveam lacrimi în ochi. Și acum aproape-mi dau lacrimile gând mă gândesc că 2 oameni care voiau să facă un bine în țara asta, au fost pur și simplu victime... Victimele unui sistem învechit, ce pute a corupție, a influență la cote maxime. Un sistem politic care ruginește tot ce ține de umanitate. Nu tu spitale, străzi pe care să circuli sigur fără să-ți sară roțile când "pupi" o groapă. Nu tu locuri de muncă, că doar neamurile politicienilor influenți au prioritate. Totul e o mafie, o mafie politică. Cum era Al Capone pe timpuri, cu teritorii și toate cele, ei bine, la noi sunt teritorii politice. Mă aflu pe un teritoriu politic, un teritoriu deținut de oameni politici corupți, care cer taxe uriașe pentru a putea conviețui alături de ceilalți, pe aceeași bucată de pământ...

Mă doare să văd că atunci când vrei să faci ceva pentru țara asta care NU MERITĂ, nu mai apuci, pentru că sistemul pe care tu vrei să-l perfecționezi e prea javră. E ca un câine născut fioros, iar tu încerci în zadar să-l îmblânzești, ultima soluție fiind eutanasierea. Ca să schimbi un astfel de sistem, nu reușești în timp, ci în MASĂ. Sistemul actual trebuie RESETAT. E ca o unitate de stocare pentru calculator (HDD), plin de viruși în toate partițiile. Singura soluție e să razi tot. Așa și aici. Toți miniștrii și ce puii mei mai sunt, să fie aruncați în părți și generația tânără să le ia locul.

Revenind la subiectul principal, și anume incidentul din Apuseni, mă enervează că lumea-l etichetează pe pilotul Adrian Iovan ca un criminal. E lesne de înțeles că oamenii din România pun la suflet ce-i rău, mai mult decât ce-i bun. Omul ăsta nu a fost egoist și și-a dat viața în tragedia asta. Le-a spus supraviețuitorilor să plece de lângă avion că poate exploda. Adrian Iovan era și el o victimă a sistemului din mai multe motive. Primul motiv ar fi faptul că țara noastră oferă aparate de zbor antice, încât dacă aș fi avut un bunic aviator și aș intra și eu în domeniul ăsta, aș avea șansa uriașă să pilotez același avion de pe timpul bunicului. Al doilea motiv pensia mizerabilă. Într-un interviu acordat chiar de Adrian Iovan, a spus că statul i-a tăiat pensia cu 80% sub pretextul de mărire a economiei țării sau ceva de genul. S-au făcut calcule și toate pensiile tăiate de la piloții de avioane, ridicaseră economia cu 0.6%. Omul ăsta mai avea 2 mii de lei din pensie și peste jumătate din ea plătea pensie alimentară... 

2 oameni au murit. Mai era și o tânără, studentă în anul 5 la Institutul Medico-Militar din București, se oferise voluntară... Numele ei era Aura Ion. Avea 23 de ani, un om ce avea toată viața înainte. Și cum să nu te enervezi când te gândești că voia să facă un bine. S-a oferit voluntar, oameni buni. Voluntar să salveze o viață. Și a murit încercând... Aseară l-am ascultat pe fratele ei și a spus că va pleca din țară, va studia, va cunoaște și se va întoarce să schimbe locul, chiar dacă nu merită țara asta. Sincer, așa voi face și eu. Ce naibii să fac în țara asta?

Dau dintr-un subiect în altul, dar acum mă oftic și mă enervez din nou când îmi aduc aminte că acești oameni au așteptat 6 ore să fie salvați. Poate dacă nu dura atât de mult, cei 2 oameni care au murit trăiau în acest moment. Dar nu, avem GPS-uri instalate pe avioane, dar nu mai relaționează cu satelitul principal de 5 ani. Văd rușii ce se întâmplă la noi, dar nu și noi. Vede vecinul de peste gard că mi s-a spart țeava în curte, dar eu habar n-am.

Am făcut testul cu tata ca să stabilim coordonatele. 2 minute mi-a luat. Băi! 2 minute, nu 6 ore. E o diferență gigantică. 2 minute de aur, nu 6 ore de chin și durere. Și existau atâtea echipamente ce îi puteau localiza, dar de exemplu, cel din Poliția Română era destinat strict celor ce comiteau infracțiuni. Cu prima oportunitate din viața mea, voi pleca din țara asta. Dacă mă voi întoarce, asta nu știu. 

Cei responsabili și-au dat demisia adineauri. Parcă unul dintre ei zicea că-i pare rău că s-a întâmplat asta pe mandatul lui. Crăpați-aș capul de nemernic. Asta te durea pe tine? Poate nu-ți mai părea rău că era pe mandatul tău, nemernicule. Nu-ți mai părea rău dacă îți făceai treaba. Chiar deloc. Ba poate erai chiar mândru de tine. 

Și nu mă mai lungesc. Cred că e cel mai lung articol de pe întregul blog. Voi reveni cu câteva motive foarte serioase să-ți rupi părul din cap. Motive din sistemul de învățământ, din sistemul medical. Așa, să nu mai lăudăm ceva ce NU avem. 

DUMNEZEU SĂ-I IERTE PE CEI CE AU SFÂRȘIT ÎN TRAGEDIA ASTA! SPER SĂ SE FACĂ DREPTATE!


Recomand

Articol mai nou
« Articol mai vechi
Articol mai vechi
Articol mai nou »

4 comentarii

Scrie un comentariu
src punct
Autor
23 ianuarie 2014, 19:27 delete

ai foarte mare dreptate, 6 ore e foarte mult. se putea mult mai repede dar asta e. Cum ai zis si tu "SISTEMUL E DE VINA"

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
23 ianuarie 2014, 19:30 delete

Mda... Acum și-au dat demisia și se așteaptă să uităm toată treaba. Ar trebui trași la răspundere chiar dacă și-au dat demisia, pentru că și-au depus un jurământ și nu l-au respectat...

Răspunde
avatar
George Ion
Autor
24 ianuarie 2014, 11:05 delete

https://www.youtube.com/watch?v=26xr6cLb04o

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
24 ianuarie 2014, 12:25 delete

Interesant, dar nu cunosc termenii aviatici, așa că videoclipul e cam nul pentru mine. Cert e că în România zbori cu un avion timp de un secol aproape (și ăla cu noroc). Adrian Iovan începuse primul zbor la bordul acestui avion (experiența lui fiind de 38 de ani parcă), iar acum a murit tot în avionul ăsta. Interesant numele lui. Iovan (Avion). Era predestinat acestui domeniu...

P.S: Nu mai postați link-ul blogului dumneavoastră în comentarii, mai ales într-un articol ce n-are nici cea mai mică legătură. Dacă doriți link-exchange, aveți în meniu butonul "Link Exchange".

Răspunde
avatar

Recent Articles