Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori

Râsul, leacul împotriva factorilor negativi

marți, iunie 04, 2013

Râsul, în opinia mea e cea mai bună terapie posibilă, gratuită și care nu doare. Această terapie prin râs îndepărtează factorii negativi din jurul tău, din mintea ta. Ce-i drept, nu toți, pentru că acest lucru depinde de fiecare persoană, dacă reusește să alunge acești factori negativi.

Eu râd foarte mult. Râd foarte mult cu prietenul meu Mihai, indiferent unde ne aflăm. Pur și simplu ne trec prin cap fel și fel de poante și...râdem. Stresul ne învăluie zilnic. Stresul fiind cauzat fie de vreme, fie de vreo persoană sau un grup de persoane, fie de vreo lucrare sau mai nou, bacalaureatul, dar nu uităm să zâmbim, să râdem în hohote.



Uneori, aveam dubii privind râsul asta... Ajungi dependent de această terapie. Începi să îți dorești să râzi non-stop sau să cauți fel și fel de lucruri care să te facă să râzi de la filme, bancuri, năzbâtii care vin pe moment și altele. Astăzi, eu cu Mihai și cu noua noastră prietenă, Crissu, am pornit spre locul unde eu și Mihai venim și ne liniștim. Vorbim, râdem și plecăm, dar ideea e că e liniște și reușești să îți gestionezi gândurile și să ți le pui în ordine. E un loc între blocuri, foarte retras, liniștit, cu verdeață, bănci și leagăne. Uneori venim doar să ne relaxăm să vorbim, uneori venim și însoțiți de mâncărică și băutură (nu alcolică).


Această domnișoară, Crissu (Cristina) este o colegă din liceu, de fapt fostă colegă că doar am terminat liceul, pe care eu și cu Mihai am cunoscut-o într-o excursie spre Reșița cu scopul de a vizita o facultate de acolo.

Am început să vorbim, culmea a fost faptul că s-a așezat în spatele nostru pe durata călătoriei, și am început să schimbăm câteva vorbe și încet încet am început să ne simțim bine și să....râdem. Ciudat a fost faptul că nu am văzut-o deloc prin liceu din clasa a 9-a până acum, sau...cel puțin nu mi-am dat interesul probabil. Cert e că, acum suntem buni prieteni și ne înțelegem bine și vom ține legătura chiar dacă am terminat liceul. E o persoană pozitivă și am tot respectul pentru ea. :) Salutări Crissu cu această ocazie! :P


A fost un exemplu pentru mine, deoarece a trecut prin multe chestii și mi-a spus că leacul ei atunci când e tristă e să cânte ceva timp și să râdă. Nu contează ce o face să râdă, cert e că își revine rapid din acea stare închisă, supărată. Trece peste și privește partea bună a lucrurilor, faptul că e tânără și are tot timpul din lume să își modeleze viața așa cum visează.


Multe sunt exemplele de persoane care folosesc râsul pentru a alunga starea de supărare, tristețe și chiar mă bucur.


Sunt și persoane care cred că râsul zilnic e cam o porcărie, caracterizând persoana respectivă ca fiind un bufon care se maimuțărește și că atât știe să facă. Dar un lucru e sigur, acel "bufon" e mult mai fericit decât persoanele care spun că râsul e inutil, pentru că a știut cum să își gestioneze problemele și cum să scape de ele.


M-am mai documentat cu privire la râs, și au fost efectuate niște cercetări asupra acestui lucru și a rezultat că râsul combate și unele boli cum ar fi cele de inimă și că speranța de viață este mai mare dacă ești o persoană care se bazează pe terapia prin râs.



Voi folosiți râsul ca o armă împotriva factorilor negativi? Dacă nu, atunci cum reușiți să combateți asta?

Recomand

Articol mai nou
« Articol mai vechi
Articol mai vechi
Articol mai nou »

1 comentarii:

Scrie un comentariu
Anonymous
Autor
4 iunie 2013 la 21:18 delete

Ce frumos..

Răspunde
avatar

Recent Articles