Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori
Se afișează postările cu eticheta romtelecom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romtelecom. Afișați toate postările

Strategia Romtelecom (Update: 27.01.2014)

duminică, ianuarie 26, 2014 0

Mai țineți minte când am scris un articol la sfârșitul lunii noiembrie 2013? Era vorba de Romtelecom și tehnologia wireless. Mi-aș fi dorit să spun că au implementat acea tehnologie precizată în articolul mai vechi, dar se pare că nici la ora actuală nu beneficiez de așa ceva... Culmea, sunt fix două luni de când am scris articolul, 26 noiembrie 2013 fiind data articolului respectiv unde am făcut acel anunț. 

M-am grăbit, ce-i drept. M-am grăbit să anunț chestia asta, urmând să aflu că undeva pe la sfârșitul lunii decembrie se va implementa sistemul, deși se anunțase că pe 1 decembrie 2013 o aplicație Android va fi disponibilă și toate cele.. Mă rog. Acum e sfârșitul lunii ianuarie.

Au trecut două luni de atunci, dar ei n-au făcut nimic oficial pe site sau pe pagina lor de Facebook. Asta mă duce cu gândul la o minciună invocată tatălui meu pentru o viitoare reînnoire de contract. În noiembrie 2013, tata mai fusese sunat de către ei ca să reînnoiască contractul, deși expiră prin aprilie 2014. A refuzat pe motiv că serviciile-s proaste și prețul e prea mare pentru serviciile oferite.

Romtelecom invocă minciuni pentru o reînnoire de contract?

Au trecut două luni de când Romtelecom spunea că va pune la dispoziție o aplicație Android, dar și pentru PC și că voi beneficia gratuit de Internet "oaierles". Realitatea spune altceva. Personal, țin să cred că e o stupidă strategie de marketing aruncată pe tavă clienților. Scopul? Să accepte o reînnoire de contract, cu pretextul că Romtelecom e singura companie care oferă așa ceva. Ete că nu. Din câte știu, Idilis oferă Internet complet wireless în tot orașul. Aruncați o privire AICI. Pe tata-l bate gându' să facă contract cu ei. Dacă aveți experiențe cu firma asta, scrieți-mi un comentariu să știu o treabă și despre ei.

Am scris un mesaj și pe forumul companiei Romtelecom, dar nu am primit răspuns până acum. Aștept să văd ce mai mint ăștia.

UPDATE: (27.01.2014) Răspunsul companiei Romtelecom cu privire la aplicația promisă la sfârșitul lunii noiembrie 2013: Lansarea opțiunii Fon a fost reprogramată pentru începutul anului 2014. Clienții care au acceptat activarea opțiunii vor fi notificați imediat ce aceasta va fi disponibilă oficial.




sursa foto: google.ro

Romtelecom trece la un nou nivel de Internet

marți, noiembrie 26, 2013 9

Compania Romtelecom s-a gândit să simplifice treaba asta cu internetul și să-l transforme mai mult în wireless. Sună bine și pentru noi, clienții, că deh, eram sătuli de atâtea cabluri de la calculator că ne-am trecut pe laptop-uri, dar mai nou suntem sătuli și de cablurile de conexiune la Internet și ce o mai fi. Sună bine și pentru companie, pentru că dacă vor dori să implementeze noua tehnologie la nivel înalt, vor scăpa oarecum de impozitarea pe stâlpi privind construcțiile speciale. Despre ce e vorba mai exact? Fiți atenți.

Acum vreo 2-3 zile, tata a fost sunat de către cei de la Romtelecom. Cu ceva timp în urmă, au mai sunat, dar cu intenția de a prelungi contractul, dar tata a refuzat pe motiv că serviciile nu sunt de bună calitate. Sună și ăștia cu vreo 5-6 luni înainte de expirarea contractului. Cam devreme, zic eu.
Însă, de data asta, Romtelecom a sunat să-și anunțe noua tehnologie bazată complet pe wireless. Totul e gratuit dacă ești client și poți să renunți tot gratuit la opțiunea asta.

Pe data de 1 decembrie, tehnologia e disponibilă și la noi. Treaba va sta în felul următor. Voi avea wireless gratuit în oraș! Da! Ați văzut bine. Nici mie nu-mi vine să cred că Romtelecom face ceva bun pentru clienții săi. Din ce mi-a relatat tata din discuția telefonică, voi avea acces la Internet wireless, atât în oraș cât și în străinătate, pentru că Romtelecom colaborează cu o companie internațională. Fiecare abonat se poate conecta prin contul de client la Internetul wireless pe maxim 3 dispozitive simultan.

Compania parteneră Romtelecom se numește Fonera. Am citit pe site-ul ăsta și din ce am înțeles, sunt hotspot-uri în oraș de mare putere care-ți oferă acces la Internet. Tata mi-a zis că tipa de la Romtelecom a spus că viteza pe dispozitiv conectat e de 1.5 mb/s. Interesantă ideea asta. 

Internet gratuit în oraș. Ce mai facem cu abonamentele scumpe de la companiile de telefonie mobilă?

În opinia mea, o parte dintre actualii abonați din companiile de telefonie mobilă, ar putea renunța la abonamentele de zeci de euro pe lună în favoarea unei conexiuni wireless de calitate. Pot trece pe o cartelă de 5 euro și au terminat treaba. Poți vorbi pe Skype, Viber și alte aplicații de genul, gratuit prin intermediul acestei conexiuni wireless. Am uitat să precizez faptul că cei de la Fonera au aplicație făcută și pentru App Store și pentru Play Store, astfel, odată instalată aplicația pe telefon, ai acces la Internet, bineînțeles și dacă ești abonat Romtelecom.

Voi reveni cu un nou articol, imediat după ce voi testa chestia asta, adică după data de 1 decembrie. Vouă cum vă sună ideea?



sursa foto: google.ro

Mama lui de net! Viteza melcului cu stabilitatea bețivului.

Mama lui de net! Viteza melcului cu stabilitatea bețivului.

miercuri, mai 08, 2013 9
De câteva zile, internetul mă bate la cap...De aceea, sesizez ceva dureri de cap ( dăhh? ). Nu internetul ca serviciu, ci ca provider de internet. Mda...Din păcate, sau din fericire, plătesc puțin la internet...însă viteza e de tot rahatul și stabilitatea ca de bețiv așa cum am zis și în titlu. Adică? Adică..bețivul bea de nu mai poate sta într-un crac...și cade până la urmă..Așa și netul meu. După ce că nu funcționează rapid...apăi și când funcționează se duce naiba.




Se știe de ceva timp, că țara noastră ocupă un loc fruntaș în topul mondial când vine vorba de viteza la internet. Mă întreb, topul cu cele mai stabile conexiuni nu există? Hai, mai treacă meargă de la mine...viteză mică...dar frate...e soare afară și netul funcționează pe porție? Acum merge, peste 1 min cade, peste 5 minute revine și peste 1 minut cade... Ce-i drept, de 2 zile funcționează normal fără întreruperi...

Eu am internet de la Romtelecom acum...Am avut și de la RDS și pot spune că amândouă companiile sunt nesimțite când vine vorba de sesizarea unei defecțiuni de la SERVERUL LOR nu de la calculatorul meu. Mi s-a întâmplat într-o zi când aveam RDS, să am probleme cu netul...A sunat tata, și femeia aia spune că Windows-ul e de vină și nu netul...Întreabă de firewall de alea alea și totul era ok. Deși totul era ok, cum săraca femeie, probabil blondă a zis, o ținea sus și tare că sistemul meu de operare e buba și că ei totuși sunt perfecți. În momentul de față, folosesc un Windows 7 instalat de câteva luni bune...și umblu serios prin el nu stau doar pe Facebook :)). Am achiziționat anul trecut în iulie un laptop și dacă era să nu încerc noul sistem de operare numit Windows 8, probabil aveam W7 de 1 an :)). Țin minte că pe vremea lui Vista, m-a ținut 2 ani, fără reformatare....am rămas uimit..În fine.

Se pare că Romtelecom are o tehnică idioată de a respecta cât de cât sesizările clienților. Adică? Păi...dacă îți pică internetul, cică să întri la ei pe Facebook pe pagină, să dai un like ( deși nu merită ) și să îți spui problema pe forumul implementat împreună cu codul de client. Păi mama lui! Eu de unde să îți mai scriu băi companie adormită dacă nu am internet? Să mă duc prin vecini? 

Pică netul predominant în weekend!
Acum câteva luni, Romtelecom avea ce avea cu mine de cum se făcea de netul cădea doar în weekend. Ce e în weekend? Liber pentru angajații de pe teren. Adică...degeaba suni sâmbăta la ei să le spui că a picat netul de pe sârmă că ei vin luni să ți-l pună la loc, evident dacă își scriu un memo pe undeva...Dacă nu, ciuciu.

O altă măscărie mai e Internetul pe zonă. Adică eu fiind din Severin, e o altă infrastrucutră, deci net pe măsură cu viteză mai mică. Muntenii de prin București, au net pe fibră în mama lor, că de...acolo e infrastructură...iar din câte știu..prețul nu diferă...

În Germania de exemplu, am zărit acum ceva timp, că s-a implementat o lege dură pentru furnizorii de internet care își bat joc. Adică, dacă furnizorul nu oferă serviciile conform contractului, clientul are dreptul să îi ceară un fel de despăgubire pentru perioada în care nu a avut internet. La noi, dacă vrei să reziliezi contractul, tot tu, clientul nemulțumit trebuie să plătești un rahat de taxă că întrerupi contractul. Aha...Serios? Păi cum naiba să plătesc tot eu când în 365 de zile, adică 1 an din contract doar 300 de zile am beneficiat de servicii. Tot eu să plătesc că Romtelecom își bate joc? Ete na...Țară bătută în cap...


Na că m-am descărcat în draci în acest articol. Voi sunteți mulțumiți de serviciile de Internet ale companiilor românești?


Recent Articles