Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori

Zilele Severinului 19-22 aprilie 2013. Cam aceleași lucruri...

marți, aprilie 09, 2013
În perioada 19-22 aprilie 2013, se sărbătoresc 180 de ani de la înființarea orașului modern, Drobeta Turnu Severin, oraș în care locuiesc.

Când eram mic, mă duceam cu părinții prin centru, lângă teatrul Theodor Costescu, unde erau tarabe întinse cu fel și fel de comercianți. Boala mea pe atunci erau pistoalele cu bile, sau acele pachete cu scris în chineză care aveau 2 bile și dacă le loveai între ele scoteau sunete ca de pocnitoare, eliminând puțin fum și un miros specific.



Cu timpul am crescut evident și orașul a căpătat o nouă fațadă cu noul primar Gherghe Constantin, un primar care în primul mandat a făcut numai lucruri de laudă în comparație cu primarul vechi pe nume Dinu. În prezent, primarul nu mai comunică cu cetățenii și nici cu presa...Toți s-au ajuns!

Au fost construite locuri de joacă, plajă la malul Dunării, o stradă pietonală complet reabilitată și pe care o vedeți în imaginea de mai sus.

Din păcate, când vine vorba de Zilele Severinului, lucrurile lasă de dorit. Fiind tânăr, mă aștept să găsesc câte ceva nou în materie de muzică ușoară...dar nu. Nu se întâmplă așa ceva de ani de zile. 
Nu am absolut nimic de reproșat la adresa cântăreților, doar câștigă un ban cinstit, însă organizatorii acestui eveniment pur și simplu nu organizează cum trebuie...

De ani de zile, Holograf e trupa care mai în fiecare an vine să ne încânte, însă eu m-am plictisit de așa ceva. Vreau ceva nou, o experiență de neuitat, să mă facă mândru că locuiesc în acest oraș. Vreau o trupă străină, cu ceva nou, voce nouă și tot așa...

Hai să vă arăt programul acestei sărbători a orașului:


SAMBATA 20 APRILIE pe scena de la padurea crihala:

17.00 Orchestra Banatul Sarbesc invitati – Stana Stepanescu, Stana Izbasa, Liliana Laichici
19.00 Ansamblul Augustin Benea – Alba Iulia
21.00 Ansamblul Timisul – L. LAICHICI, PETRICA IRIMICA, STANA IZBASA, NICU NOVAC

Pe scena din parcarea Carrefour:
Ora 19.00 Concert OLTENIA BIG BAND
Ora 20.00 Concert NIGHT PASAGE
Ora 21.00 Concert HOLOGRAF

DUMINICA 21 APRILIE
LA Padure 
17.30 Ansamblul Danubius - ALINA MOTI, IONELA BADALAN, ANICA GANTU si altii
19.30 Ansamblul Doina Gorjului – 
21.30 Program folcloric „MEHEDINTI - PLAI DE CANTEC” cu interpreti din Mehedinti - IRINA ZOICAN, OLGUTA BEBEC, NINA PREDESCU, P. M. STOIAN, N. STOICAN si altii

Parcare Carrefour
Ora 19.00 Concert BUNGHY BAND
Ora 20.00 Concert ALEX VELEA
Ora 21.00 Concert ANDREEA BANICA

LUNI 22 APRILIE
La Padure
17.00 Ansamblul Maria Tanase
19.00 Ansamblul Doina Argesului – Cristina Turcu Preda , Nineta Popa 
20.30 Ansamblul Junii Sibiului

Parcare Carrefour
Ora 19.00 Concert MERE
Ora 19.30 Concert LOW COST
Ora 20.00 Concert ANTONIA
Ora 21.00 Concert CONECT-R

MARTI 23 APRILIE
La Padure
17.00 Ansamblul Danubius
19.00 Ansamblul Jidvei
20.30 Orchestra Valahia - STELIANA SIMA, LUCIANA VADUVA SFETCU, GELU VOICU, MARIANA DEAC, DINU IANCU SĂLĂJAN, MARIANA IONESCU CĂPITĂNESCU

Parcare Carrefour
Ora 19.00 Concert EAST ROOTS
Ora 20.00 Concert VUNK
Ora 21.00 Concert VOLTAJ
Sper ca am satisfacut curiozitatea prietenilor dp FB si nu numai. Acesta este doar lista concertelor de muzica, programul fiind mult mai vast cu competitii sportive, expozitii de pictura caricatura si o expozitie cu imagini ale Severinului vechi, ceea ce aceasta pagina a facut de la infiintarea ei.


Ce e nou în această sărbătoare e chemarea Antoniei să ne încânte cu câteva melodii, dar nu pot spune că va face atmosferă...

Părerea mea este, să mai scazi din atâtea concerte de muzică populară și ușoară, să chemi 2 trupe străine, sau hai una, dar să fie ceva frate, să fie atmosferă de petrecere.
Păi, e plin de muzică populară. Suntem în România frate!! Câți bătrâni credeți că vor sta în picioare să asculte aceleași melodii de ani și ani? Sunt bolnavi, au o vârstă și voi faceți concerte de ore în șir...

Anul trecut, a fost Ștefan Bănică Jr., om care a făcut atmosferă nu glumă și care a cântat în parcarea Carrefour. Se tot vorbea că spectacolul de artificii va fi tot la Carrefour, dar la cum știu organizatorii să facă un program, tâmpitul de prezentator de la concertul din parcarea Carrefour, ne invită la focurile de artificii la pădurea Crihala, pădurea orașului...Păi cine naiba a mai ajuns de la parcare la pădure? Cucu! Ambuteiaj de zile mari, așa că am plecat naiba acasă, decât să mă chinui să ce? Doar focul de artificii începuse și eu de abia ieșisem din parcare, că de...accesul cu mașini în parcare a fost permis...Câtă minte au avut...Și mașini, și oameni...bine că nu era și o fermă prin zonă să vină și animalele să asculte muzică...


Observ că, în noul program, foc de artificii numai avem. Îmi amintesc acum 2-3 ani, că lumea aștepta focul de artificii dar focul de artificii nu exista...Era de Crăciun sau Revelion, nu mai țin minte...

În orașul vostru, cum se desfășoară o astfel de sărbătoare?

Recomand

Articol mai nou
« Articol mai vechi
Articol mai vechi
Articol mai nou »

5 comentarii

Scrie un comentariu
Anonymous
Autor
11 aprilie 2013, 18:00 delete

Daca tot copiezi ceva pune te rog si sursa

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
11 aprilie 2013, 18:07 delete

Sursa la program? E atât de demnă de drepturi de autor sau nu am înțeles? Dacă ești în stare să comentezi și să mă acuzi că copiez ceva folosește-ți numele să știu cui mă adresez.

Sursa: Facebook. Fericit?

Dacă ești atât de întunecat la minte încât să bănuiești că textul cursiv și albastru e scris de mine te înșeli...E o informație publică, nu are nevoie de sursă. E un fragment, nu un articol copiat. Dacă ești în căutare de bloggeri copy/paste te invit în altă parte dar nu aici. O zi bună!

Răspunde
avatar
Anonymous
Autor
11 aprilie 2013, 21:58 delete

Nu zic ca are drept de autor, dar prin simplul fapt ca ai facut copy/paste la tot ceea ce era scris acolo, pana si nota din subsol era bine sa spui si de unde ai luat informatia. De ce esti tu sigur ca muzica populara nu va fi ascultata decat de cei batrani? Si in plus Banica nu a fost anul trecut ci acum 2 ani. La fel si tie o zi buna si distractie placuta !!!

Răspunde
avatar
Anonymous
Autor
18 aprilie 2013, 15:22 delete

Salut. Daca cumva ti-ai schimbat parerea te invitam la padure sau la carrefour la o bere sa ascultam ceva muzica, populara sau usoara care iti e mai draga...

Răspunde
avatar
Eddie
Autor
18 aprilie 2013, 15:52 delete

Mulțumesc frumos de invitație dar nu știu dacă ajung prin zonele astea...Aș avea chef să mă odihnesc în weekend....Poate mă voi duce la un concert de la Carrefour...nu sunt sigur...

Răspunde
avatar

Recent Articles