Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori
Se afișează postările cu eticheta critici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta critici. Afișați toate postările

N-am nevoie de aplauze

luni, octombrie 28, 2013 2
Aseară am scris un articol în care vă vorbeam despre două emisiuni TV de divertisment pline de umor pe care eu le urmăresc de ceva timp, în ciuda faptului că nu prea am tangențe cu TV-ul. 
După ceva timp, un individ cu care am mai avut discuții pe grupurile blogosferice de pe Facebook, îmi lasă un comentariu cel puțin tâmpit la adresa mea. Acest minitehnicus mi-a spus că e făcătură și că promovez spălarea pe creier și că mă felicită. Omul ăsta ori era sub influența alcoolului, ori era sub influența prafului... de pe mobilă, să nu zic drogat. 

În fine. I-am dat replica și nu am mai stat să văd ce bălmăjește. Era destul de târziu. Azi-dimineață am intrat pe Facebook să văd ce notificări am. Evident, printre notificări era un comentariu nou de la acest "dude". 

esti amuzant! sper sa nu plangi. te rog razi, da-i pe tv e ceva frumos acolo. scuze, nu stiam ca nu-ti place critica, data viitoare am sa te aplaud, dar vreau sa te anunt ca in lumea exista ignornati, plangaciosi si oameni cu gandire critica. sa te feresti de aia cu gandire critica, aia nu-ti vor binele, si nici nu se uita la TV. aia sunt dusmanii. ssst, sa nu mai zici la nimeni.

Ăsta a fost comentariul lui. Păi n-am nevoie de aplauze, băi băiatule. N-am nevoie de critici realizate de oameni ca tine. Cine te-a desemnat pe tine critic? Nimeni. Te-ai autodesemnat. Pentru mine nu poți să fii critic, ci un om rătăcit în propria minte. Un om ce mai intră și el din când în când pe Facebook, în ideea de a critica articolele altor bloggeri, fără măcar a citi respectivul articol. Accept critici, dar constructive. Nu să mă acuzi că promovez spălarea pe creier. Nu-mi irosesc eu șamponul să spăl creierul altuia. Probabil tu ai nevoie de o spălare pe creier. Să scapi de mătreață. Pe lângă asta, până și Mihai a fost criticat în legătură cu un articol ce conținea ceva amuzant, la caterincă. Deci, individul ăsta e plictisit de viață. Dude, you need friends!

Ca să clarific lucrurile, eu scriu pe blog de plăcere. Scriu ce vreau eu, nu ce vrea societatea să scriu. Dacă se nimerește să vă placă, bine. Dacă nu vă place, iarăși bine. Așa cum aveți dreptul să intrați pe pagina mea, totodată aveți dreptul să ieșiți în caz că nu vă place. Capisci?


sursa foto: google.ro
Fiecare e "cool" în felul lui.

Fiecare e "cool" în felul lui.

sâmbătă, august 24, 2013 2


Abordez un subiect interesant care mi-a venit în minte în timp ce ascultam o melodie descoperită întâmplător pe YouTube... Melodia mi-a transmis un mesaj pe care îl voi transforma aici, pe blog, într-un articol. E o opinie, așa că nu îmi săriți în cap dacă nu vă convine.E vorba despre educația adolescenților. Fiind adolescent, normal că ai trecut de perioada celor 7 ani de acasă. Dar oare  toți adolescenții au cei 7 ani de acasă? Normal că nu! Mulți adolescenți tratează acest lucru destul de important ca pe o simplă expresie și atât. Acea "expresie" e inutilă dacă ei chiar nu au cei 7 ani de acasă.

De când cu tehnologia care avansează pe zi ce trece, adolescentul își dorește să aibă cât mai multe dispozitive de ultimă generație. Dispozitive de ultimă fiță. Și nu, nu vorbesc de iPhone. Vorbesc aici de dispozitive de ultimă generație și atât. În școli, nu mai ești privit de colegi din cauza coeficientului tău de inteligență. Neah! Ești privit din cauza unor lucruri cum ar fi: haine, dispozitive, make-up la fete și un hairstyle la băieți. Mă enervează acele găști de elevi populari. Mă enervează când zăresc adolescenți care se cred superiori unor alte grupuri de adolescenți care sunt cu capul pe umeri. Le plac să critice felul lor de a fi, să râdă de ei, să facă glume proaste, să îi poreclească și alte lucruri care sunt dureroase pentru un om... Lucrurile astea nu fac decât să îi demoralizeze pe cei care suportă actele de cretinism din partea celor populari, să se închidă în propria cameră și să plângă.. Și se întreabă: De ce sunt tratat așa? Ce am făcut să suport astfel de lucruri? Nu sunt și eu tot o ființă umană?

wallpaper-262409

Fiecare e "cool" în felul lui. Ăsta e termenul: cool. Nu ești cool dacă nu ai iPhone sau orice alt dispozitiv de ultimă generație. Nu ești cool dacă nu umbli prin cluburi, deci nu te alegi cu prieteni. Nu ești cool dacă stai și înveți toată ziua în loc să îți pierzi timpul prin băile liceului să fumezi sau nopțile pe străzi cu alți tembeli. Nu ești cool dacă nu te îmbraci de firmă. Nu ești cool dacă nu porți hainele ca cei populari din liceu, cum ar fi purtatul cămășii. Dacă o porți în pantaloni ești tocilar, dacă o porți în afara pantalonilor ești al naibii de cool. Dar cine a zis că trebuie să ai aceste lucruri ca să fi cool? Nimeni! Dar se înțelege de la sine datorită unor adolescenți care trăiesc cu iluzia că părinții îi vor finanța pentru tot restul vieții.

De ce se judecă atât felul cum mergi sau arăți? De ce nu apreciem inteligența lor? De ce nu sunt acceptați ca prieteni? Ai naibii ei de adolescenți populari... Câteodată îmi doresc să se aplice naiba regulamentul privind uniformele. Toți să arătăm la fel. Fără judecăți privind vestimentația.. Și parcă tot nu e bine. Vine judecata aspectului fizic și modul cum gândește.

Și că veni vorba de aspectul fizic. Am un amic care are un defect dentar. Are dinții din față deformați într-un oarecare fel. Lumea îl judecă și primește observații privind acel defect. Probabil unii râd de el pentru felul cum arată încât e disperat să își repare dantura. Nu poate zâmbi pentru că lumea îl privește diferit. Și îl doare în adâncul sufletului pentru că nu își poate face prieteni dacă nu are un zâmbet perfect. De ce? Pentru că cei cool au niște obiective dacă vrei să intri în gașca lor.. Nu le primești scrise pe foaie, dar felul cum te tratează îți dă de înțeles că nu ești bineventi în cercul lor de prieteni populari.

Știți ceva? Dacă aveți de a face cu oameni de genul care se pretind a fi superiori deși nu sunt nici pe departe, tratați-i cu indiferență sau dați-le-o peste nas. Voi sunteți cool în felul vostru și nu trebuie să lăsați niște tâmpiți de oameni care trăiesc doar din banii părinților, să vă judece felul vostru de a fi. Nu vă lăsați demoralizați de niște neica nimeni. Fiecare om e minunat în felul lui. Fiecare om percepe lucrurile altfel. Fiecare om e diferit. Fii diferit și nu te lăsa schimbat de o gașcă de papă-lapte.

Acum vă las în compania melodiei care mi-a transmis mesajul și care m-a determinat să scriu acest articol.






Recent Articles