Puține familii dispuse să adopte copii...

Din păcate, soarta e cruntă, chiar dacă noi ne-o imaginăm ca fiind mai bună, cu speranțe, dorințe și toate cele. Nu se schimbă nimic! Soarta rămâne aceeași, lucrurile rămân la fel....cel puțin pentru o perioadă...

Astăzi abordez un subiect mai...sensibil aș putea spune, mai sensibil pentru unele familii sau mai puțin sensibil pentru alte familii. Nu contează asta, ci contează că voi spune o realitate, un adevăr, o chestie cu care ne confruntăm zilnic în țara noastră. Adopția. Mulți copii sunt abandonați încă din prima zi de naștere de către părinți, fie din cauza inconștienței, a faptului că știau că nu pot crește un copil dar au decis să dea viață unuia, urmând să îl abandoneze în locuri de neimaginat.

Unii dintre ei, apucă să își cunoască, să își iubească părinții, până ce o tragedie, un accident de mașină sau o boală gravă le ia viața părinților, iar singura șansă le rămâne...speranța, speranța că cineva va avea grijă de ei, să îi îndrume în viață, să le arate părțile bune și rele din viața de astăzi. Acea șansă se numește adopția.

Această șansă aduce muulte zâmbete pe fețele multor copii, pe fețele multor oameni. Mulți își doresc copii dar problemele medicale nu le permit să riște să dea viață unui copil, sau pur și simplu partenera nu poate face copii datorită unor probleme medicale...majore. Însă speranța lor, e din nou, adopția!

Acest lucru face fericiți mulți oameni, dintr-o dată, instant, ca o sclipire...Prin adopție, o familie care nu poate face copii, adoptă un copil care are a rămas fără părinți sau a fost abandonat încă din ziua când a ieșit din burtica mamei.... Astfel, ia naștere o familie, formată din 2 oameni ( mama și tatăl ) și copilul, toți având o speranță în ei, o speranță care a devenit realitate...

În România, sunt atât de mulți copii pe străzi, abandonați încă din prima zi de naștere, sau trimiși să cerșească de bunăvoie sau forțați.... Soarta e cruntă. Eu zâmbesc tot timpul, dar când mă gândesc la asta îmi piere zâmbetul de pe față. Acum câteva săptămâni sau chiar luni, nu îmi dau seama cu exactitate pentru că...uneori pierd noțiunea timpului, am văzut la știri că sunt prea puține familii dispuse să adopte un copil dintr-un orfelinat. De ce? Răspunsul e simplu! Soarta! Din nou soarta! Faptul că trăiești în România, unde banii se câștigă foarte greu încât de abia tu și cealaltă jumătate a vieții tale trăiți de pe o zi pe alta, nu îți permite să adopți un copil, pentru că...nu ai ceva ce să îi oferi, așa că renunți pentru moment și lupți, și lupți până într-o zi vei fi sigur și vei stârni un zâmbet pe chipul unui copil norocos.

Faptul că tot mai mulți copii ajung pe străzi, abandonați sau mai știu eu cum, se datorează tot faptului că trăiești într-o țară unde banii se câștigă al naiba de greu. Sunt și oameni înconștienți care știau totuși că înainte de a avea gândul de a face un copil, trăiau cu greu de pe o zi pe alta, dar totuși au dat viață unui copil, și după l-au abandonat... Acești oameni sunt niște înconștienți, niște oameni imaturi, care nu au făcut altceva decât să ruineze viața unui copil. Sunt dur în acest articol, dar de ce mama naiba să naști un copil ca să îl arunci la gunoi??? Gândește-te în pana mea înainte să faci amor cu jumătatea vieții tale, pune lucrurile cap la cap, simulează-ți viitorul, folosește-ți mintea în mama ei de treabă...

Îmi pare rău când aud fel și fel de știri legate de copiii străzii, de copii abandonați, sau de familii incomplete care așteaptă o minune, un copil, dar totuși nu se poate așa că, aleg această posibilitate...adopția...

Oameni buni, viața e dată naibii rău de tot! Singura soluție e SPERANȚA! Nu o pierdeți!

Tu cum îți faci dreptate? Prin violență sau cu vorba bună?

Acum câteva zile, un vechi amic m-a întrebat de ce nu scriu despre violență, aici pe blog. Sincer...nu știu nici eu...Așa că scriu astăzi despre violență. Scriu astăzi despre violență, datorită ideii amicului și știrilor de ieri și alaltăieri care m-au determinat complet să vă scriu acest articol.

Ei bine...violența e ceva ce ține de natura omului bag de seamă...Țineam să cred, că violența se aplică doar între 2 oameni de același sex, adică bărbații. M-am înșelat. Violența e ceva super răspândită pe această planetă. Câteodată e folosită ca mijloc de exprimare când cel din fața ta nu îți înțelege o vorbă și îi trântești un pumn în nas în ideea de a pricepe, sau e folosită ca mijloc de a arăta că ești dur în fața cuiva ( o posibilă fată sau alți prieteni ) în ideea de a arăta că ești șeful.

Sunt niște concepții proaste, mai ales la faza cu arătatul masculinității folosind pumnul în ideea de a cuceri o fată. Adică, nu știu dacă se întâmplă ca în filme, să îl rupi în bătaie pe unu și să îți sară o fată în brațe spunând "You're my fucking hero!!!" Neah...dar totuși se cam practică chestia asta cu arătatul masculinității în scopuri tâmpite, exemple fiind destule la TV cu elevi din licee care se bat pentru fete...Frate..nimeni nu mai știe să cucerească o fată printr-un alt mod în afară de a te bate cu altul pentru inima unei fete? Serios? Așa e mai nou tehnica de agățare pe aici în țărișoara noastră?

Ți-am spart mecla! De ce? Că mi-ai spart mingea!

Da! Ăsta e un caz pe care l-am auzit aseară într-un liceu din capitală dacă nu mă înșel. Nu știu dacă i-a spart fața, dar știu că au arătat 2 cazuri și le-am cam confundat...ba unul înjunghiat și tot așa...În fine...Dar, totuși, cum să bagi cuțitul sau să îi spargi fața unui alt băiat pentru un rahat de minge? WTF? OK! Înțeleg...nu ai bani să cumperi o minge nouă, așa că ai preferat să spargi și mingea ( capul ) acelui băiat.

Ok, vorbesc eronat acum, deoarece am confundat cazurile...Ideea e că nu se procedează frate așa când se sparge o idioată de minge...Pe bune? Nu înțeleg ce se întâmplă în școlile din România. Atâtea cazuri de bătaie între băieți dar și între fete. Băieții se bat pentru fete și invers. Ăștia colaborează nu glumă! Elevii pătrund în instituțiile de învățământ cu arme albe. De detectoare de metale nu a auzit nimeni? Pot fi folosite, dacă le pui la intrare încât să nu le ocolești...Poliția doar patrulează, dar o echipă din 2-3 oameni nu poate fi în permanență în unitatea de învățământ? Multe se pot face, foarte puține se pun în practică...sau deloc. Suntem preocupați să băgăm tablete în locul manualelor încât să sporim securitatea instituțiilor de învățământ, încercând să evităm posibilele tragedii din școlile americane.

Violența în familie

În familie, violența e dată naiba. Sunt familii care sunt chiar liniștite sau familii duse cu psihicul câteodată. Să îți lovești soția pentru motive retardate de gelozie, neavând nici măcar dovezi, sau să îți pocnești soția că a pierdut cardul cu salariul în drum spre casă și alte motive cretine, nu e deloc OK! Hai să facem un experiment. Cei care sunt mai violenți de fel, aici mă refer la cititorii blogului, și cu scuzele de rigoare dacă vă simțiți, dați-vă un pumn în față când sunteți nervoși pe ceva. Mai exact, în loc să îți verși nervii pe cineva din fața ta, dă-ți tu câțiva pumni ca și cum ai fi în locul acelui om pe care vroiai să îl pocnești, iar după trage singur concluzia. S-a schimbat ceva? Nu! Absolut nimic..De fapt...de la bun început probabilitatea de a se schimba ceva în bine conform dorințelor tale era 0%. Nu rezolvi nimic dacă dai cu pumnul în cineva, ba chiar îți faci rău. Cum? Păi, riști să nu mai ai pe nimeni după un scandal sângeros cu soția sau rude sau prieteni, rămânând un om singur singurel pentru o perioadă. Victimele au o emoție ciudată când vine vorba de iertare, adică, după un incident soldat cu câțiva pumni în figură din partea soțului ele sunt dispuse să ierte prea repede. Le dau un sfat victimelor violenței! Nu îi iertați prea curând după ce se întâmplă ceva, pentru că nu le dați timp să pună cap la cap greșelile făcute de cei care v-au lovit. Iertând repede, nu faceți altceva decât de a da impresia că...mai vreți....și nu glumesc...în mintea celui care folosește violența ar cam interpreta ceva de genul: "I-am dat 2 pumni, i-am umflat ochii, dar văd că mă iartă, deci nu a deranjat-o...Aha am găsit soluția problemelor!"

Da! Aplici violența dacă un handicapat vine și te lovește! Ooops! Intervin legile cică...Da, nu am nimic împotrivă să aplici violența când cineva încearcă să te rupă în bătaie pentru motive neclare sau pentru motive clare...Totuși e o legitimă apărare...Cred că de aici s-a interpretat greșit violența, fiind aplicată în alte cazuri unde chiar nu era nevoie de așa ceva... 

Asta a fost opinia mea, aștept opinia voastră cu răspunsul la întrebarea "Tu cum îți faci dreptate în unele cazuri mai aprinse? Folosești pumnul sau vorba bună?