Din păcate, soarta e cruntă, chiar dacă noi ne-o imaginăm ca fiind mai bună, cu speranțe, dorințe și toate cele. Nu se schimbă nimic! Soarta rămâne aceeași, lucrurile rămân la fel....cel puțin pentru o perioadă...
Astăzi abordez un subiect mai...sensibil aș putea spune, mai sensibil pentru unele familii sau mai puțin sensibil pentru alte familii. Nu contează asta, ci contează că voi spune o realitate, un adevăr, o chestie cu care ne confruntăm zilnic în țara noastră. Adopția. Mulți copii sunt abandonați încă din prima zi de naștere de către părinți, fie din cauza inconștienței, a faptului că știau că nu pot crește un copil dar au decis să dea viață unuia, urmând să îl abandoneze în locuri de neimaginat.
Unii dintre ei, apucă să își cunoască, să își iubească părinții, până ce o tragedie, un accident de mașină sau o boală gravă le ia viața părinților, iar singura șansă le rămâne...speranța, speranța că cineva va avea grijă de ei, să îi îndrume în viață, să le arate părțile bune și rele din viața de astăzi. Acea șansă se numește adopția.
Această șansă aduce muulte zâmbete pe fețele multor copii, pe fețele multor oameni. Mulți își doresc copii dar problemele medicale nu le permit să riște să dea viață unui copil, sau pur și simplu partenera nu poate face copii datorită unor probleme medicale...majore. Însă speranța lor, e din nou, adopția!
Acest lucru face fericiți mulți oameni, dintr-o dată, instant, ca o sclipire...Prin adopție, o familie care nu poate face copii, adoptă un copil care are a rămas fără părinți sau a fost abandonat încă din ziua când a ieșit din burtica mamei.... Astfel, ia naștere o familie, formată din 2 oameni ( mama și tatăl ) și copilul, toți având o speranță în ei, o speranță care a devenit realitate...
În România, sunt atât de mulți copii pe străzi, abandonați încă din prima zi de naștere, sau trimiși să cerșească de bunăvoie sau forțați.... Soarta e cruntă. Eu zâmbesc tot timpul, dar când mă gândesc la asta îmi piere zâmbetul de pe față. Acum câteva săptămâni sau chiar luni, nu îmi dau seama cu exactitate pentru că...uneori pierd noțiunea timpului, am văzut la știri că sunt prea puține familii dispuse să adopte un copil dintr-un orfelinat. De ce? Răspunsul e simplu! Soarta! Din nou soarta! Faptul că trăiești în România, unde banii se câștigă foarte greu încât de abia tu și cealaltă jumătate a vieții tale trăiți de pe o zi pe alta, nu îți permite să adopți un copil, pentru că...nu ai ceva ce să îi oferi, așa că renunți pentru moment și lupți, și lupți până într-o zi vei fi sigur și vei stârni un zâmbet pe chipul unui copil norocos.
Faptul că tot mai mulți copii ajung pe străzi, abandonați sau mai știu eu cum, se datorează tot faptului că trăiești într-o țară unde banii se câștigă al naiba de greu. Sunt și oameni înconștienți care știau totuși că înainte de a avea gândul de a face un copil, trăiau cu greu de pe o zi pe alta, dar totuși au dat viață unui copil, și după l-au abandonat... Acești oameni sunt niște înconștienți, niște oameni imaturi, care nu au făcut altceva decât să ruineze viața unui copil. Sunt dur în acest articol, dar de ce mama naiba să naști un copil ca să îl arunci la gunoi??? Gândește-te în pana mea înainte să faci amor cu jumătatea vieții tale, pune lucrurile cap la cap, simulează-ți viitorul, folosește-ți mintea în mama ei de treabă...
Îmi pare rău când aud fel și fel de știri legate de copiii străzii, de copii abandonați, sau de familii incomplete care așteaptă o minune, un copil, dar totuși nu se poate așa că, aleg această posibilitate...adopția...
Oameni buni, viața e dată naibii rău de tot! Singura soluție e SPERANȚA! Nu o pierdeți!
EmoticonEmoticon