Te enervează Skype pe Android? Recomand Viber!

Sunt un utilizator vechi de Skype. Întotdeauna l-am ales ca plan B atunci când Yahoo Messenger făcea figuri pe apelurile audio sau video. Ceva timp, l-am folosit foarte foarte mult și destul de des. Mă refer aici pe PC/laptop...mai pe scurt pe Windows. Însă, cu timpul, încă de când Google a cedat soft-ul celor de la Microsoft...s-a dus naibii calitatea serviciilor. Au apărut semnele foamei de bani din partea celor de la Microsoft încât au realizat și o variantă premium al acestui software. Varianta premium nu știu prea bine ce include dar dacă faci o conferință în 3 oameni...opțiunea video nu mai e funcțională.

În ultimul timp, am început să folosesc din nou Skype pe un smartphone cu sistemul de operare Android. Înainte, adică acum vreun an, mergea destul de bine și eram destul de mulțumit însă acum, stau cca 5 minute să se conecteze, iar crash-urile sunt la tot pasul...Mi s-a întâmplat să îl conectez să nu ating nimic pe ecran și a dat crash din nou... Merge foarte prost, apăs să sune și peste 2 minute de abia sună... Trimit mesaje și nu sunt livrate... Mi se trimit mesaje și nu le primesc. Mai pe scurt...Skype sucks right now!

Așa că...am găsit o aplicație Android foarte foarte bună, și are o legătură cu cartela SIM.Se numește Viber! Cu ajutorul aceste aplicații și cu o conexiune la o rețea wireless sau 3G poți discuta cu prietenii tăi liniștit! Cum funcționează? Păi foarte simplu! Pe baza cartelei SIM, se creează un fel de cont cu numărul tău de telefon (fără cost) și apoi îți cauți prin contactele de pe cartelă după prietenii care au și ei Viber. Și uite așa stai de vorbă cu prietenii tăi pe o aplicație stabilă, care se aude foarte bine, are și o sonerie foarte drăguță atunci când te sună cineva și e ca și cum ai funcționa de pe cartelă numai că pe baza unei conexiuni wireless sau a datelor de internet 3G. Simplu, nu?Viber, e disponibil și pe Windows de ceva timp, funcționând cu legătură la telefonul tău care are deja aplicația instalată. Pentru a putea face legătură la contactele tale va trebui să introduci numărul de telefon (neapărat numărul de telefon de pe telefonul unde ai Viber) și vei primi un mesaj pe telefon cu un cod din 4 cifre pe care îl introduci pe calculator și GATA! Viber e foarte ușor de folosit atât pe PC cât și pe Android.

DESCARCĂ VIBER PENTRU ANDROID / DESCARCĂ VIBER PENTRU PC 

[gallery type="rectangular" columns="4" ids="2892,2893,2894,2895"]

People are awesome!

Există oameni care...pur și simplu își doresc mai mult de la ei...oameni care vor să își depășească limitele, capacitățile. Oameni care nu țin cont de consecințe, de urmări. Oameni care doresc să sfideze legile fizicii sau doresc să ne arate că corpul omenesc e în stare de foarte multe lucruri. Sunt oameni care vor să se facă cunoscuți pe baza unor recorduri mondiale sau măcar naționale și să fie mândri de ei. Acești oameni sunt....AWESOME! Ei ne dovedesc nouă că...lucrurile puse la punct așa cum trebuie vor da naștere unor rezultate fabuloase. Ei ne dovedesc nouă, oamenilor de rând că orice se poate în lumea asta...trebuie doar să vrei. De putut se poate! Trebuie să vrem și să ne dorim să ne atingem scopul în viață sau vreun obiectiv anume.Astăzi vă prezint un material video foarte popular în top 100 YouTube. Este pe locul 28 în acest top, fiind uimit de faptul că...în mare parte clipurile din acest top sunt cu muzică, dar se pare că există și excepții. Acest material video are aproape 90 de milioane de vizualizări. Sunt prezentate niște lucruri fenomenale...oameni care sfidează legile fizicii, care se joacă cu moartea, care au muncit din răsputeri ca să atingă o asemenea performanță. Sunt cascadorii și cascadorii, fenomenale, de neimaginat...

Vă las pe voi să vă clătiții ochii și să îmi spuneți dacă v-a plăcut!  De știut este faptul că...la o simplă căutare pe YouTube cu termenii: people are awesome, vei observa că există foarte multe astfel de clipuri video. Ce părere aveți?

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=A6XUVjK9W4o]

Gaming-ul A FOST un hobby pentru mine!

Nu-mi vine să cred asta, dar...unul dintre hobby-uri numai e hobby deloc. Asta nu înseamnă că acum gaming-ul e loc de muncă. Vorbesc aici de gaming, un hobby de care eram dependent. Îmi aduc aminte de la începutul anilor 2000, când jucam Porsche, Bomberman, Aladin, Rapanui, NFS Underground și altele...până ce mi-am achiziționat primul meu calculator prin 2003. Eram bâtă în ce privea cerințele jocurilor, ce era ăla windows, HDD și altele, dar la scurt timp mi-am băgat nasul prin el și am învățat de unul singur dar și cu ajutorul lui tata și încă un verișor de-al lui (unde mă jucam eu până în 2003).Ușor ușor, anii au trecut și îmi doream să mă joc cât mai multe jocuri, dar să fie cât mai complexe, de durată și captivante. Nu prea am avut succes în a găsi astfel de jocuri, așa că m-am axat pe jocurile cu mașini, shootere, și aventuri (gen: Rayman, Asterix & Obelix). Ce-i drept, la vremea aia, cam greu făceai rost de jocuri ca lumea...pentru că pirateria nu era într-o mare desfășurare așa cum e acum. După...a apărut pasiunea mea pentru FIFA. Am jucat FIFA 98, 2002, 2006, 2007, 2008, 2012 și 2013, însă cel mai mult am jucat 07 și 08, ba chiar am făcut și mici campionate dar am și participat la alte campionate organizate de alții, dar mai mult jucam de plictiseală câte un amical cu câțiva amici.



În 2006, a apărut pasiunea mea pentru Counter Strike, celebrul shooter online, de care spuneam că e o porcărie până când l-am încercat și nu m-am putut dezlipi de el. Am jucat câteva luni Counter Strike 1.6 și apoi am descoperit Counter Strike Source la recomandarea unui amic. Am jucat Source intensiv până în vara lui 2010, când mi-am achiziționat și licență prin Steam, dar de atunci s-a răcit pofta mea de joc privind Counter Strike Source. Am mai continuat să joc dar din ce în ce mai rar...până m-am lăsat. Am rămas uimit că jocul meu preferat nu l-am mai accesat de luni bune... Tot acum câțiva ani m-am apucat și de Metin2 la recomandarea cuiva. Aceeași părere am avut-o ca la începutul "carierei" în Counter Strike, până l-am încercat și uite așa am devenit dependent de el. Am avut amintiri frumoase și mai puțin frumoase privind jocul dar asta contează mai puțin, cert e că mă uimește faptul că am avut voința să mă las de niște jocuri care chiar îți creează dependență...o dependență similară cu fumatul sau consumul de alcool.

Anul trecut, în vară mi-am achiziționat un laptop performant, în ideea de a juca și eu ceva pretențios la grafică. M-am jucat muult toată vara trecută, am deschis channel de YouTube unde încărcam clipuri cu ceea ce jucam, chiar dacă pe acolo sunt vreo 20-30 de jocuri încărcate, de fapt am jucat mai multe dar deh..mai venea și lenea pe la mine câteodată.

Acum, am doar 3 jocuri instalate pe laptop: FIFA 13, Dead Space 3 și Grid 2. Rareori le deschid și dacă stau și mă gândesc au trecut ceva săptămâni de la ultimul meci de FIFA, și tot cam atât de la ultima cursă de Grid 2. Dead Space 3...l-am jucat atunci când a fost lansat, dar reinstalând sistemul de operare am pierdut salvările și m-am detașat de el. Le-aș dezinstala dar din nou, lenea mă vizitează.

Pot spune cu sinceritate că gaming-ul A FOST un hobby pentru mine. Mă bucur că am avut voința să le las naiba în durerea lor, pentru că aveam momente când îmi pierdeam și nopțile jucând jocuri și jocuri. Cred că....încetul cu încetul mă maturizez...și chiar mă bucur. Chiar mă bucur că am realizat de unul singur că jocurile sunt chestii care te uimesc, te fac să te simți bine pe moment, ca fumatul de exemplu. Nu pot spune 100% că m-am detașat de jocuri DEFINITIV, dar jocurile numai sunt un hobby pentru mine. Că mai intru odată la câteva luni într-un joc doar de a-mi alunga plictiseala e ceva diferit, dar totuși...dacă lenea intervine, nici în joc numai intru și stau...bucurându-mă de plictiseală.

Întrebarea mea pentru voi, cititorii blogului: Ce părere aveți de gaming, ca HOBBY?

Iubirea din ziua de astăzi...

În acest articol am să scriu opinia mea privind...iubirea din generația asta super-extra modernizată, unde fiecare deține cel puțin un dispozitiv super deștept și modern. Nu prea doresc să fiu critic în ceea ce urmează să spun dar dacă îmi analizez gândurile...îmi e greu să nu o fac.Iubirea reprezintă astăzi, în ochii multor tineri...un sentiment de... "unică folosință". E ceva ce te liniștește pe moment atunci când ești în preajma ei/lui. Nu prea aud "cupluri" spunând un sincer: TE IUBESC! Nu prea aud cupluri care să își declare dragostea, să își împărtășească sentimentele, să fie deschiși, că la urma urmei...2 parteneri trebuie să știe unul despre celălalt încăt relația să fie cât mai strânsă. Nu prea văd astfel de lucruri din păcate. Există! Nu contest acest lucru..dar parcă e pe cale de dispariție.Nu văd decât relații din pur interes, unde el sau ea sau poate culmea...amândoi, au câte un obiectiv sau o așteptare de la acea relație. O așteptare...materială, financiară sau cum vreți să o luați. Există domnișoare pur și simplu topite după bijuterii, seturi de machiaj și toate nebuniile feminine, încât...își toacă partenerul la categoria "cașcaval". Dar ca să nu credeți că am ceva cu domnișoarele, nici domnii nu se lasă mai prejos, încât unii dintre ei aleg să stea acasă ca trântorii, lăsându-și partenera să muncească de zori ca el să aibă ce să halească, să aibă cum să trăiască, nu de alta, dar cine să-i facă capul calendar partenerei cu meciurile de fotbal, discuțiile de la bere cu prietenii și altele?

Nimic nu mai e sincer. În relațiile astea, în special clădite din timpul adolescenței, minciuna e predominantă într-o așa zisă relație. Se mint unul pe altul, dar atunci când realizează unul dintre ei că e mințit, zbiară, chiar dacă și el la rândul lui face același lucru. Sinceritatea e un lucru așa de rar, așa cum cuplurile puternice sunt la fel de rare...

Să numai vorbesc despre...aspectul fizic. Fetele visează la un băiat super-extra musculos, să aibă pătrățele nu cerculețe pe abdomen, pe când...băieții își doresc ca respectiva să aibă un fund cât mai definit, niște sâni cât mai voluptoși, niște buze cât mai mari (dacă au botox nu-i problemă) și... cam atât. Asta e frumusețea din ziua de astăzi. Sincer, dacă stau și analizez și poate o să-mi săriți în cap, fetele nu cer mult la capitolul aspect fizic din partea unui băiat...ci doar o constituție cât mai atletică, lucru care mă face să cred că le oferă un motiv de siguranță atunci când sunt în preajma partenerului...până la proba contrarie. Băieții însă, își doresc ca fetele să fie cât mai dotate, să nu se facă de râs în cercul lor de băieți folosind replici pe care le-am auzit cum ar fi: Ce nasoală e asta! Nu e bună de nimic! dar și replici mai...pozitive pentru ei cum ar fi: Ce bună e asta de o...! Ce i-aș da o...! Ce aș .....! Mai pe scurt, în ziua de astăzi se pune mai mult accent pe frumusețea exterioară decât cea interioară. Multora nu le pasă gândirile, ideile, opiniile celorlalți doar pentru că sunt atrași de fizicul partenerilor.

Deci nu înțeleg! Din nou nu înțeleg. Sunt băiat și pare ciudat, dar credeți-mă, eu iubesc pe cineva și atunci când o zăresc, mintea nu îmi proiectează scene pornografice așa cum multora li se întâmplă. Tuturor le e gândul la sex. Tuturor le e gândul să aibă un act sexual cu partenera, ca mai apoi să se laude prin cercul de prieteni că a fost super rezistent la pat și mai știu eu ce... Nu mai știe nimeni ce e dragostea...O experiență sexuală unde partenerii își exprimă și mai multe sentimente...dar nu...la noi, e mai interesantă poziția cu care o abordezi pe parteneră decât actul în sine...

Nu mai văd băieți dăruind o floare, dar văd băieți care își invită iubitele prin cele mai proaste cluburi posibile, unde se află cei mai tâmpiți drogați și cele mai mari scursuri ale societății (nu toți). Nu văd un băiat făcând un gest frumos pentru partenera lui de viață...ba chiar o jignește ca la ușa cortului când nu îi convine ceva, sau mai nou, folosește violența ca mijloc de exprimare, totul doar ca să arate cine ar fi capul într-o viitoare familie și cine dă ordine. Penibil. Oare sunt singurul care observă o schimbare radicală în ceea ce înseamnă iubirea în ziua de astăzi?

Pe lângă asta...nu se mai caută relații serioase, relații care te maturizează...ci aventuri și aventuri. Aventuri care în opinia mea, ți-ar afecta o posibilă căsnicie, dorindu-ți probabil să mai ai o aventură de dragul tinereții și să sfârșești prin tribunale și prin alte locuri. Aici apare infidelitatea. Nu știu...sincer vă întreb pe voi: Mai există dragoste adevărată între 2 oameni? Mai există iubire? Eu unul cred că da, dar în cantități mici.

Vodafone: Smartphone la 1 euro și avans de 579 euro.

De vreo 2 săptămâni mă gândeam să scriu articolul ăsta, dar am tot ezitat în speranța că îmi voi lumina mintea privind nelămurirea mea. Nelămurirea mea constă în abonamentele Vodafone. Acum ceva timp, tata a intrat pe la ei pe site și a observat o chestie ciudată. Mi-a arătat și am rămas și eu uimit de posibila eroare sau sistemul ciudat pe care Vodafone îl folosește în scopul de a-și atrage clienții sau mai știu eu ce tehnică de marketing e pe aici. Ideea e că...în acest articol vă voi arăta cum să te orientezi la un smartphone elegant și frumos care costă 1 euro cu abonament de 65 euro/lună (RED), însă când îl bagi în coș...apare avansul. Un avans de aproape 89 ori mai mare decât prețul abonamentului. Așa că stau și mă gândesc...De ce îl mai cumpăr cu abonament când trebuie să dau un avans cât prețul telefonului și pe lângă asta mai sunt și obligat prin contract să le plătesc serviciile că deh....e abonament? Nu mai bine cumpăr telefonul la liber, chit că la unele telefoane îți dă un discount de 10-15 euro și mă trec pe o cartelă de 5 euro cu servicii limitate decât nelimitate? Partea tare e că de 2 săptămâni sau chiar mai mult...când dau detalii să văd ce e cu avansul ăsta...pac: Serviciu în mentenanță sau se deschide o mică fereastră cu o iconiță ce arată că se tot încarcă.Iată și imaginile mai exact. Am luat spre exemplu un Nokia Lumia 920 care la liber costă 579 euro și la abonament RED 65 costă 1 euro, dar trebuie avansul care e cât valoarea telefonului... Înțelege cineva ceva?

Aștept părerile voastre în caz că știți cum funcționează sistemul ăsta...care mi se pare unul destul de ciudat. :)

Și că tot am scris de Vodafone, o companie care mi se pare totuși OK cu excepția chestiei ăsteia de care nu sunt lămurit...vă arăt un videoclip frumos dintr-o reclamă :) Vă urez un weekend minunat!

Tutorial: Cum să ai 3 vizitatori online și 11 comentarii instant

Acest articol este o glumă dar care reflectă o realitate. Tratați-l ca atare!

Astăzi oameni buni vă prezint un tutorial pentru cei care sunt începători în ale blogului. Tutorialul constă în promovarea paginii web, fie el blog, forum sau orice altceva, cu minim de efort și fără vreun cost în prealabil. Se numește...PROSTIE! O să fiu cam direct în ceea ce voi spune și trebuie precizat faptul că nu sunt răspunzător dacă cineva din cititorii blogului se simte. Chiar nu e vina mea.Ca să fiu și mai clar, articolul este o glumă, dar reflectă o realitate. Este vorba despre un așa zis blogger care scrie anumite articole din domeniul SF și...culmea face faptul că cu doar 3 vizitatori online, are în câteva minuțele doar 11 comentarii... Și când sunt 3 online spun chiar 3 pentru că widget-ul care monitorizează vizitatorii este unul de mare calitate și afișează vizitatorii în timp real, adică la secundă.Am descoperit un blog, unde articolele sunt scrise de către un agramat că nu îl pot numi altfel, datorită greșelilor la tot pasul privind cratima, i-urile lipsă sau în plus și alte nebunii. Observ că tot mai multă lume (nu doar acest blogger căruia nu îi dau nume totuși), folosește niște cuvinte pompoase doar în ideea de a-și arăta cunoștințele în limba română, dar ei sunt în pom și pomul în aer.Cel mai ciudat lucru pe care l-am sesizat este faptul că...deși se crede blogger, are atâtea și atâtea comentarii toate sub anonimat, hai bine, nu toate dar 99% tot anonime sunt, sau mai sunt și articole cu nume dar care nu sunt bloggeri sau care nu au nici o legătură cu o astfel de platformă. Cum spuneam, nu am să dau numele blogger-ului, nu am să arăt imagini din interiorul acelui blog, ci doar vă relatez o poveste a unui blogger necunoscut dar totuși popular. Oare care e obiectivul lui? Să participe la Guiness Book pentru comentarii instant cu doar 3 vizitatori?

Hai să vă spun cum e tutorialul: 3 vizitatori online și 11 comentarii instant!

E simplu! Scrii articolul, îl publici. Te deconectezi de pe contul unde ai realizat blogul, și intri frumos la articole și începi să te feliciți. Cum se face că are 3 vizitatori online totuși dar cu ip-uri diferite? Păi...se numește proxy. Ce e proxy? Un site, care îți oferă o gamă largă de servere cu diferite ip-uri din alte țări, unde introduci adresa pe care vrei să o vizitezi cu paravan și începi să îți comentezi. Dar totuși...cum de sunt 3? Păi...sunt atâtea browsere: Mozilla Firefox, Google Chrome, clasicul și inegalabilul Internet Explorer, Opera, Safari și altele. Le deschizi simultan și îți faci treaba de "blogger popular". Pe lângă asta, cum se face faptul că toată lumea e pur și simplu de acord cu ceea ce există în articole și, mai culmea e faptul că...exprimarea în comentarii seamănă prea mult cu exprimarea din articole... Nu e cam...ciudat?

Așa cum scrie încă de la începutul acestui articol, este o glumă, dar de fapt o realitate. Nu jignesc pe nimeni ci reflect o realitate pentru că acest blogger chiar există și am verificat tehnica lui de a avea muuulte comentarii de la simpli anonimi, sau oameni care nu sunt bloggeri. Pur și simplu e doar un blogger de care nu știe prea nimeni (din nefericire îl știu), pentru că dacă ar ști, probabil bloggerii adevărați i-ar fi comentat articolele, având și câte un backlink în numele autorului care a comentat la respectivul articol.

Și hop, am mai prins încă un specimen care se crede blogger pe lângă clasicul mini-blogger care copiază soft-uri gratuite dintr-un loc și le pune la el pe blog, traducându-le cu celebrul serviciu, Google Translate. Voi ce specimene ați mai întâlnit prin blogosferă?

Nepăsarea față de cetățeni

Ieri am fost la magazin să cumpăr un pachet de țigări (pentru părinți) și o sticlă de Coca-Cola. Mi-a dat vânzătoarea pachetul de țigări dar nu știa ce să bată în casa de marcat. Mă miram ce se holbează atât de mult la vitrina cu țigări, însă mi-a spus că s-au scumpit din nou însă doar o parte din țigările de sus. Ciudat a fost faptul că tot timpul îl auzeam pe tata spunându-i mamei celebra minciună: -De la 1 ne lăsăm că iar se scumpesc țigările! Dar nu! Nu l-am auzit zilele astea, sau poate nu a văzut el...însă țigările s-au scumpit din nou...

Totul se scumpește însă salariile rămân la fel. Logica conducerii țării e așa: Mărim și noi salariile cu 10% luna asta, și luna cealaltă mărim prețurile cu 10% Unde crește economia? Pe Lună! Cum naiba să crească economia când doar cifrele diferă dar profitul e același și consumul la fel, pentru că respectivul cetățean nu își permite să cumpere mai mult, dar își permite să cumpere același produs la un preț mai mare datorită măririi de salariu.

Drumurile sunt de toată jena. Nu am văzut în viața mea străzi cu gropi cu adâncimea de 50 de centimetri. E ceva ireal. Îți vine să crezi că gropile s-au format datorită ploilor de meteoriți care sunt în fiecare an, sau cârtițele au greșit zona și au ieșit prin asfalt...

În județul Mehedinți, adică județul unde locuiesc eu, pe drumul de la Malovăț până în comuna Godeanu e ceva de groază. Sunt doar 30-40 km pe care îi faci în cel puțin o oră... În comuna Godeanu, există un sat numit Șiroca, sat unde mătușa deține o casă și un teren superb cu vedere la munții din Băile Herculane. E superb mai ales datorită faptului că această casă e situată departe de drumul principal, singurul vecin fiind un om bătrân de la Reșița care mai vine și el odată la câteva săptămâni să se relaxeze. Acolo mă relaxez în unele weekend-uri timp de câțiva ani. E superb să nu ai o limită de spațiu, să stai să privești cerul noaptea și să privești stele căzătoare, sau să mai dai nas în nas cu câte un arici prin fața casei, vreun șarpe sau vreo veveriță și alte vietăți pe care nu le găsești într-un oraș poluat fonic și nu numai. E superb ca în momentul apusului, soarele se ascunde în munții de la Herculane, iar unchiul vine rapid și face zeci de poze...

Acum câțiva, ani când am vizitat prima oară satul Șiroca, drumul era ok, cu excepția drumului care începea chiar din acest sat. Era neasfaltat, deci un drum pietros, iar la furtuni sau ninsori îți făceai mașina praf, o nămoleai sau poate rămâneai și împotmolit. Acum vreo 2 ani dacă nu mă înșel, s-au găsit cică ceva fonduri pentru reabilitarea drumurilor, așa că au început să asfalteze drumul de la intrare din Șiroca. Când veneam la țară, era imposibil să nu zărim mașini de mare tonaj încărcate cu materiale, pe care le depășeam la viteza mică pe care o aveau. Cu timpul am început să observ o schimbare în bine pe drumul de la intrarea în sat, deoarece începea să prindă contur cu un nou asfalt, însă, în același timp, drumul până în Șiroca s-a distrus încetul cu încetul. Așa că au apărut craterele...gropile gigantice, cu adâncimi destul de mari...iar nimeni nu face nimic. Nici măcar nu se mai promite ceva...deci așa au ajuns cei puși la conducerea județului...

E păcat, e mare păcat pentru că pleci cu scopul de a te relaxa, într-o zonă aleasă de tine, o zonă unde știi că ai intimitate, o zonă unde ești în natură totală, însă drumul până acolo e un calvar. Ce-i drept, pleci vineri după-amiaza, mergi pe drumul groaznic, ajungi acolo, stai până duminică seara/luni dimineața și te întorci pe drumul de calvar care îți ruinează toate gândurile pozitive adunate în vreo 2 zile petrecute în natură. După ce că începi o săptămână cu stângul datorită acestui drum, să se mai ivească și o pană sau niște piese stricare ar fi prea de tot. Asta e țara, cu susul în jos...E cu susul în jos încât străzile atârnând din cer, bucăți de asfalt cad formându-se gropi...ciudat, așa-i?

Oare când cei de la conducere vor avea un gram de interes pentru cetățenii lor? Oare când? Într-o altă viață?

Ieri mă gândeam la acest lucru cu drumurile de toată jena, și m-am decis să scriu articol despre asta, iar cum eu nu am stat să fac poză la drum, am zărit pe site-ul televiziunii locale o știre video cu drumul dintre 2 sate care se afla pe ruta Malovăț - Șiroca.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=eoKKEwL2D_E]

Vă atașez aici și câteva poze de la țară! :D

[gallery columns="2" ids="2839,2841,2840,2838"]

Eu iubesc mult(e)

Vineri am anunțat pe pagina de Facebook a blogului că voi lipsi ceva timp pentru că voi fi plecat la botezul verișoarei mele. M-am detașat de blog, de Internet, de telefon, de e-mail și de alte lucruri. M-am distrat și m-am simțit bine. Am ajuns aseară pe la 22, însă eram prea obosit să scriu un articol așa că îl scriu astăzi.

Acest articol pe care-l scriu astăzi, e un răspuns la întrebarea dintr-un articol de pe blogul lui Pishky: Tu cât și ce iubești? 

Ei bine, iubirea e cel mai bun leac în căutarea fericirii sau în menținerea fericirii. Fără ea, probabil lumea ar fi plictisită, fără sentimente, emoții. Nu cred că există 1 om pe această planetă care să nu iubească un lucru. E practic imposibil să nu iubești ceva, să simți ceva pentru ceva/cineva. Trebuie să fie cel puțin un sentiment acolo care să te facă să iubești ceva. Eu iubesc multe lucruri. Iubesc să mă uit la stele, iubesc cerul, iubesc luna plină, iubesc ploaia, iubesc ninsoarea, iubesc diminețile, iubesc munții, iubesc natura, iubesc animalele, iubesc filmele bune care transmit ceva, fie el sfat, lecție de viață. Iubesc muzica bună, cea care te binedispune și îți dă chef de viață, și mai ales cele cu un mesaj special pentru ascultător, un mesaj transmis prin versuri sau prin...videoclipuri... Toate lucrurile spuse până acum le iubesc și le voi iubi cât voi trăi. Însă, mai există de ceva timp și iubirea pentru ea. Ea, e persoana pe care o iubesc cel mai mult, cea care mă face să iubesc mai mult toate lucrurile precizate mai devreme. Ea m-a învățat să iubesc, m-a învățat să ignor lucruri de care îmi păsau prea mult deși era inutil. Ea m-a învățat să zâmbesc atunci când sunt trist, făcându-mă să merg mai departe și să trăiesc viața așa cum e ea, cu bune și rele. Ea mă iubește așa cum sunt, iar eu o iubesc așa cum e ea. Ne acceptăm și ne iubim reciproc. O iubire mai mare ca asta...nu cred că există. Ei bine, iubirea pentru ea e infinită, iar exprimarea în scris nu e cel mai bun mijloc de a răspunde la întrebarea: Cât iubești? Faptele sunt cele mai bune mijloace de a arăta cuiva cât  îl iubești.

Iubirea e pretutindeni. Zilnic iubești ceva nou, zilnic te îndrăgostești de un lucru. Zilnic și mereu vei găsi ceva nou să iubești, și zilnic dragostea față de ceea ce deja iubești crește și tot crește... Iubirea dintr-un om nu moare, ci evoluează! Acesta e un răspuns mai scurt la întrebarea: Tu cât și ce iubești?

Sunt curios care e răspunsul vostru la întrebarea: Tu cât și ce iubești?

Aștept răspunsurile voastre printr-un comentariu, sau puteți scrie pe blogul vostru un articol cu răspunsul la întrebare și puteți posta link-ul articolului aici.

Prietenia - interes, falsitate și doar nevoie?

Prietenia. Acest cuvânt sună așa frumos când îl rostești calm și relaxat, dar dacă te gândești ce lucruri poate defini prietenia din ziua de astăzi, starea ta devine cam...ciudată, așa că îți pui întrebarea: "Eu am prieteni?" Răspunsul să fie cu "virgulă", să te gândești, să te gândești și iar să te gândești, și o sclipire îți arată că ai un prieten, doi prieteni sau poate trei, dar analizând momentele de "prietenie", realizezi că...totul a fost din pur interes. Realizezi că ai fost prieten de ocazie și că ai fost folosit doar pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivelor, dar nu a obiectivelor tale sau a unor obiective comune, ci doar a obiectivelor lor. Și iar te întrebi: "Dacă eu sunt folosit, de ce să nu fac și eu asta? De ce să nu răspund cu aceeași monedă?" Dar nu o faci. De ce? Pentru că un om care te folosește se prinde imediat dacă cineva încearcă să îl folosească și pe el la îndeplinirea unor obiective. Au ei o calitate aparte de a detecta asta... Așa că nu o faci... Nu o faci pentru că riști să îți bați capul cu ei, dându-le peste nas cu lucrurile idioate pe care le-au făcut pe spatele tău. Nu o faci pentru că pur și simplu, la cât sunt de nesimțiți când vine vorba de trântirea adevărului sub nas, ajungi să fii vorbit pe la adevărații prieteni, să fii supus întrebărilor de ordinul zecilor sau sutelor.

Te poți baza pe cineva? Da...pe rude! Pe rudele care au fost alături de tine încă de când erai mic, fie ei unchi, mătuși, bunici. Poate și amicii sunt chiar amici și te ajută atunci când ai nevoie, bineînțeles răsplătindu-i și fiind disponibil atunci când și ei vor avea nevoie.

Pentru mine, prietenia a fost și este un lucru cam incert. Nu pot defini prietenia ca pe ceva de bază. Nu mă pot baza pe o prietenie, pentru că e ca și cum ai sta pe un lac înghețat. Nimic nu e sigur. Poate gheața e subțire și vei cade în apa foarte rece, sau poate nu. Asta depinde de acea persoană care pretinde că îți e prieten. E adevărat, singur îți faci prieteni, dar odată ce ți i-ai făcut și se dovedesc a fi niște persoane pe interes, care te folosesc până ce își îndeplinesc scopul impus, nu mai scapi de ei. Spun asta datorită unor experiențe mai vechi cu niște așa zisi prieteni, care ajung să te vorbească pe la spate atunci când tu nu îi mai ajuți, chiar dacă ei nu s-au omorât să îți intindă și ție o mână de ajutor.

Ăștia-s oamenii. Uneori prieteni, uneori dușmani. Uneori te critică, uneori te susțin. Uneori sunt deschiși cu tine, dar în același timp te vorbesc și pe la spate.

Întrebarea mea pentru voi, așa pe finalul acestui articol: Aveți încredere în prietenii voștri?

Taxi Gratis - De ce gratis? Pentru că se poate!

Aseară vizitând blogul lui Pishky, în ideea de a citi articole noi, am dat de unul foarte interesant și sincer chiar m-a uimit vestea din acel articol. Probabil ați dedus din bannerul de mai jos despre ce e vorba în acest articol sau despre ce era vorba în articolul lui Pishky. E vorba despre Taxi Gratis. Da! Vedeți bine! Nu am scris să atrag vizitatori, nu am scris cu scopul de a face vreo glumă, deci această chestie chiar se întâmplă! Da! În România se întâmplă și lucruri bune.  Hai să vă spun ce și cum!



Taxi Gratis este un proiect extraordinar care vine în ajutorul oamenilor ce nu au posibilități financiare, care au probleme minore sau grave de sănătate, fie ei vârstnici sau oameni cu handicap. Deci ca să fiu explicit, acest proiect nu se adresează persoanelor care își permit să se plimbe cu taxi prin oraș cu prietenii în căutare de cluburi de fițe, ci pentru oameni care chiar au mare nevoie de un transport sigur și gratuit. Am rămas uimit și încă sunt uimit de ceea ce văd, de faptul că există oameni cărora le pasă de oamenii cu probleme de sănătate, de oamenii care nu au un bănuț în buzunar. Acest lucru mă bucură și nu pot să spun decât: Felicitări fondatorilor pentru acest proiect minunat!

Partea mai puțin fericită (momentan) este aceea că transportul este asigurat doar în București în sectoarele 2 și 3, însă unul dintre fondatori, pe numele său Alex Bobes, speră să poată extindă și mai mult dar și mai repede acest tip de transport gratuit.

Cel mai interesant lucru este că transportul și toate lucrurile care necesită un cost financiar sunt suportate de către fondatorii proiectului, și sincer din nou mă uimește acest lucru! Stau și mă întreb: Oare când conducerea țării va face ceva de genul pentru noi? Un lucru care să nu necesite impozite, taxe idioate și fel și fel de costuri astronomice? Oare când? Probabil dacă un asteroid ar lovi strict țara noastră, urmând să fie ocupată mai apoi de cetățenii țărilor super civilizate, probabil atunci aș putea spune că România are niște oameni cumsecade, dar până atunci ne rezumăm la doar câțiva, printre care fondatorii acestui proiect!

Sper ca acest proiect să se extindă cât mai mult și cât mai repede, ajungând această veste la urechile politicienilor, că poate poate, vor avea ambiția să facă și ei ceva gratuit pentru noi cetățenii de rând, care chiar au nevoie. Poate poate, se "scormonesc" puțin în bugetul țării care există dar nu pentru noi, și să facă un lucru bun...

Eu vă sprijin oameni buni, v-am "lăicuit" pe Facebook, lucru pe care îl recomand și cititorilor care doresc să sprijine acest proiect, să aprecieze pagina lor de Facebook AICI și viziteze site-ul vostru AICI.

Recomand tuturor bloggerilor ce doresc să dea de veste despre acest proiect, să scrie un articol pe blogul lor.

Voi ce părere aveți de acest proiect?

M-am trecut pe Wordpress!

 

Astăzi, m-am decis să mă transfer de pe Blogspot pe Wordpress. Motivul? Pfff....nu am un motiv prea bine definit. Cert este că m-am plictisit până peste cap de serviciile Blogspot, așa că vizitând pe alocuri serviciile Wordpress, am făcut o comparație, iar Wordpress a ieșit câștigător. Ce-i drept, la Wordpress nu ai toate funcțiile lui Blogspot și invers, însă funcțiile disponibile la un cont gratuit pe Wordpress sunt mai importante față de cele de la Blogspot și mai ușor de folosit chiar. De exemplu, la Wordpress nu poți personaliza în întregime șablonul, decât câteva culori de fundal sau la text și cam atât. Pentru a avea acces deplin la șablon, încât să schimbi coduri HTML și CSS trebuie să plătești 99$. Îmi place la Wordpress faptul că fiecare articol e bine organizat, mă refer la categorii. Spun asta pentru că la Blogspot există doar etichete, nu categorii care conțin anumite etichete, lucru care afectează la optimizarea paginii în motorul de căutare, și sincer a început să mă cam preocupe chestia asta cu optimizarea SEO etc. Aici, la Wordpress, lucrurile sunt foarte frumos organizate, la articole, la widget-uri, și ce îmi place e sistemul de distribuire pe platformele cunoscute: Facebook, Twitter, Google+, Pinterest și altele.

Blogul cel vechi va rămâne deschis ceva timp, așa că link-ul e disponibil sus în meniu. Așa că vă invit să vă abonați prin e-mail, din nou, dar pe acest blog, și....aaaaa da! Ce îmi place la acest lucru cu abonarea și notificarea prin e-mail e că la Wordpress, abonații primesc e-mail cu notificări instant, în timp ce la Blogspot dacă scriu un articol astăzi, e-mailul se primește de abia peste o zi. Aspectul blogului de pe Wordpress este unul normal, free, ales din catalogul pus la dispoziție de Wordpress. Însă, nu voi renunța la platforma de blogging Blogspot, pentru că intenționez să construiesc niște șabloane premium, dar după ce termin cu BAC-ul și toate chestiile astea legate de liceu.

Îți mulțumesc Pishky pentru timpul acordat unui neștiutor ca mine, în descoperirea funcției de importare a articolelor și comentariilor de pe blogul vechi. Rămân dator!

Puține familii dispuse să adopte copii...

Din păcate, soarta e cruntă, chiar dacă noi ne-o imaginăm ca fiind mai bună, cu speranțe, dorințe și toate cele. Nu se schimbă nimic! Soarta rămâne aceeași, lucrurile rămân la fel....cel puțin pentru o perioadă...

Astăzi abordez un subiect mai...sensibil aș putea spune, mai sensibil pentru unele familii sau mai puțin sensibil pentru alte familii. Nu contează asta, ci contează că voi spune o realitate, un adevăr, o chestie cu care ne confruntăm zilnic în țara noastră. Adopția. Mulți copii sunt abandonați încă din prima zi de naștere de către părinți, fie din cauza inconștienței, a faptului că știau că nu pot crește un copil dar au decis să dea viață unuia, urmând să îl abandoneze în locuri de neimaginat.

Unii dintre ei, apucă să își cunoască, să își iubească părinții, până ce o tragedie, un accident de mașină sau o boală gravă le ia viața părinților, iar singura șansă le rămâne...speranța, speranța că cineva va avea grijă de ei, să îi îndrume în viață, să le arate părțile bune și rele din viața de astăzi. Acea șansă se numește adopția.

Această șansă aduce muulte zâmbete pe fețele multor copii, pe fețele multor oameni. Mulți își doresc copii dar problemele medicale nu le permit să riște să dea viață unui copil, sau pur și simplu partenera nu poate face copii datorită unor probleme medicale...majore. Însă speranța lor, e din nou, adopția!

Acest lucru face fericiți mulți oameni, dintr-o dată, instant, ca o sclipire...Prin adopție, o familie care nu poate face copii, adoptă un copil care are a rămas fără părinți sau a fost abandonat încă din ziua când a ieșit din burtica mamei.... Astfel, ia naștere o familie, formată din 2 oameni ( mama și tatăl ) și copilul, toți având o speranță în ei, o speranță care a devenit realitate...

În România, sunt atât de mulți copii pe străzi, abandonați încă din prima zi de naștere, sau trimiși să cerșească de bunăvoie sau forțați.... Soarta e cruntă. Eu zâmbesc tot timpul, dar când mă gândesc la asta îmi piere zâmbetul de pe față. Acum câteva săptămâni sau chiar luni, nu îmi dau seama cu exactitate pentru că...uneori pierd noțiunea timpului, am văzut la știri că sunt prea puține familii dispuse să adopte un copil dintr-un orfelinat. De ce? Răspunsul e simplu! Soarta! Din nou soarta! Faptul că trăiești în România, unde banii se câștigă foarte greu încât de abia tu și cealaltă jumătate a vieții tale trăiți de pe o zi pe alta, nu îți permite să adopți un copil, pentru că...nu ai ceva ce să îi oferi, așa că renunți pentru moment și lupți, și lupți până într-o zi vei fi sigur și vei stârni un zâmbet pe chipul unui copil norocos.

Faptul că tot mai mulți copii ajung pe străzi, abandonați sau mai știu eu cum, se datorează tot faptului că trăiești într-o țară unde banii se câștigă al naiba de greu. Sunt și oameni înconștienți care știau totuși că înainte de a avea gândul de a face un copil, trăiau cu greu de pe o zi pe alta, dar totuși au dat viață unui copil, și după l-au abandonat... Acești oameni sunt niște înconștienți, niște oameni imaturi, care nu au făcut altceva decât să ruineze viața unui copil. Sunt dur în acest articol, dar de ce mama naiba să naști un copil ca să îl arunci la gunoi??? Gândește-te în pana mea înainte să faci amor cu jumătatea vieții tale, pune lucrurile cap la cap, simulează-ți viitorul, folosește-ți mintea în mama ei de treabă...

Îmi pare rău când aud fel și fel de știri legate de copiii străzii, de copii abandonați, sau de familii incomplete care așteaptă o minune, un copil, dar totuși nu se poate așa că, aleg această posibilitate...adopția...

Oameni buni, viața e dată naibii rău de tot! Singura soluție e SPERANȚA! Nu o pierdeți!

America, unul din visurile mele. Al tău care e?

De mic copil îmi doresc să vizitez America. Vizionam zeci de filme care arătau frumusețile acestei țări. Cu timpul am uitat de acest vis, dar mi-am reamintit de el acum câțiva ani, nu demult, când îmi setam în cap că atunci când voi deveni independent, voi încerca să vizitez această minunată țară, și de ce nu, să mă stabilesc acolo.

Anul trecut, am făcut o boacănă, apucându-mă să scriu o poveste pe platforma de scriitori Wattpad.com, legată de visul meu. E și de domeniul SF-ului, dar era doar o poveste. Știu, mi-am cam pierdut timpul vara trecută scriind această poveste, dar parcă, făcând asta îmi doream tot mai mult să vizitez această țară.

Vă întrebați de ce America? De ce nu altă țară? Bună întrebare! Păi, țara asta mi se pare așa ordonată, civilizată, modernizată, sociabilă, cu cetățeni care nu au inhibiții, lucru care îmi place. Acum o să îmi săriți în cap spunându-mi: "Ești praf cu creierul tinere! America nu e civilizată nici pe departe. Să nu vorbim de cetățeni că nici ăia nu sunt sociabili deloc." Întrebarea mea este: De unde știți voi că e o țară cu susul în jos? De unde știți voi că America nu e civilizată, modernizată, sociabilă ș.a.m.d.? Nu știți! Doar presupuneți!

DA! Se împușcă lumea în școli, dar partea bună nu o vedeți? Sistemul de învățământ mi se pare unul OK! Uitați-vă la sistemul nostru de învățământ! La americani, fiecare liceu are o echipă de sportivi și când spun echipă, chiar așa e. Fie ea echipă de fotbal american, baseball, baschet, hochei și altele, dar există! La noi...cucu! La noi, în sistemul nostru de învățământ totul e praf. Avem niște conducători setați să facă totul după propria minte, fără să se uite la țările super dezvoltate, să adopte lucrurile pozitive. Noi în loc să adoptăm lucrurile pozitive de la americani, de la țările europene (ca să nu vă omor cu America), de fapt, îi criticăm după greșeli. Păi oameni buni, fiecare țară are în conducerea ei, greșeli, pentru că sunt conduși de oameni (evident), iar omul de fel nu e perfect și nu va fi perfect, pentru că perfecțiunea nu o poți atinge...nimeni nu poate!

Să revenim la sistemul de invățământ, un exemplu clar că acolo devii mai deștept pentru nu ți se bagă pe gât sute de formule pe semestru dintre care jumătate ar fi utile. Materia e simplificată, punându-se accent pe practică! Se practică ceea ce vrei să devii, nu doar se predă teorie. În America, după teorie vin săptămâni de practică, să aplici ceea ce înveți, și pe lângă asta sunt alocate fonduri pentru a avea echipamente cât mai moderne pentru a-și practica toate cele învățate. La noi nici transport pentru elevi nu avem. Nu avem toate drumurile asfaltate, lucru care nu poate permite autobuzelor, puține la număr, să intre în sate pentru a lua elevii la școală, fie din cauza vremii, mai ales ninsorii abundente, sau...se strică mașinile și bani pentru a fi reparate cică nu există. În America, autobuzul vine la tine acasă și te duce la școală! Frumos, nu?

Corupție? Există peste tot! Chiar și acolo unde se spune că nu există, de fapt există! Nu există țară care să nu aibă un procent de corupție, fie ea în politică sau în alte domenii. Alegerea președintelui mi se pare cea mai tare chestie de la Americani! Se luptă față în față! Nu se împușcă pe la spate cum fac politicienii noștri, ducându-se la o televiziune de toată jena doar pentru a vâna audiența, aducând niște hârtii idioate care nu se înțeleg pe ecranele noastre, și chiar dacă se înțeleg le afișează câteva secunde și...gata. În America, președinții au dezbateri, unul lângă altul. Li se pun problemele țării pe tavă și fiecare vine cu soluții, iar cele mai bune soluții vor determina cetățenii să voteze acel președinte cu cele mai bune soluții, cele mai bune propuneri etc. Fiind amândoi prezenți în același loc, poți ataca adversarul cu dovezi, iar dacă sunt adevărate, adversarul va claca.

Multe, foarte multe lucruri superbe există în această țară, America. Oportunități, șanse, există acolo. Mulți judecă această țară după atentatele, crimele care s-au petrecut acolo, însă beneficiile unui cetățean de acolo nu sunt luate în calcul. Lucrurile sunt stricte acolo, nu cu virgulă ca la noi. Ăsta e unul din visurile mele! Să vizitez America, și poate să mă stabilesc acolo dacă voi avea ocazia vreodată în viață! Până atunci...doar îmi doresc să ajung acolo, și chiar m-am bucurat când am auzit că vizele ar putea fi scoase dacă procentul de refuz ar fi mai mic de 10%.

God bless America!

 

 

Întrebarea mea pentru voi: Care e visul tău cel mai mare?

 

 

 

 

[Review] Grid 2

A trecut ceva timp de la ultima recenzie în materie de jocuri PC, mai exact 3 luni, ultima recenzie fiind la impresionantul joc, Tomb Raider, un joc care m-a cam plictisit la scurt timp după recenzie. Asta e, nu mă pasionează acele genuri de jocuri.

Astăzi vă prezint o recenzie nouă a unui joc destinat pasionaților de mașini, a curselor de mașini. Se numește Grid 2, un joc dezvoltat și publicat de Codemasters, dezvoltatorul meu preferat dacă ne uităm la succesul jocului Dirt 3, unde m-a impresionat optimizarea și detaliile fine.

Data de lansare e cel puțin ciudată, fiind lansat în diferite locuri în date diferite. Mai exact, Grid 2 a fost lansat pe data de 28 Mai 2013 în America de Nord, 30 Mai în Australia, 31 Mai în Europa și....de abia pe 25 Iulie în Japonia (nelansat încă). Jocul e disponibil pe toate platformele de gaming populare: PC, Xbox 360 și PS3.

Jocul m-a impresionat sincer, deoarece primul joc adică Race Driver: Grid m-a dezamăgit datorită controlului sensibil pe care îl avea, lucru cu care nu mă puteam obișnui prea repede, devenind enervant pentru mine. Grid 2 are un control bun al mașinilor, putând realiza niște drift-uri foarte drăguțe cu orice mașină. Ce e interesant e faptul că poți concura pe circuite din locații adevărate cum ar fi California, Miamia, Paris, Barcelona, Indianapolis și altele. Deci, s-a pus accent pe locații reale nu fictive. Genul jocului e evident racing dar pune accent pe un racing arcade.

GAMEPLAY - 8/10

Gameplay-ul e destul de ok la Grid 2. Îmi place cum se mișcă mașina în curbe, în timp ce ai viteză foarte mare, dar uneori atunci când trebuie să încetinești parcă prea repede o face și realizezi ca ai încetinit mult prea înainte de curbă, dar te obișnuiești pe parcurs dupa vreo 5 curse intense.

Îmi place sistemul de dat timpul înapoi, numit în joc "flashback". Flashback-ul te ajută să te întorci în timp, preluând controlul mașinii așa cum trebuie. E folosit atunci când intri cu mașina în parapet și o faci praf, sau în caz că intri atât de tare în parapet de îi sar roțile și ești descalificat. Ai la dispoziție câteva flashback-uri pe cursă. E foarte utilă chestia.

STORYLINE - 9/10

Povestea jocului, modul de desfășurare a carierei tale e foarte interesantă. Ești strigat după o poreclă aleasă de tine pe lângă numele real ceea ce e foarte fain și amuzant fiind și porecle dure, de șmecher dar și unele mai amuzante de fel. Sistemul de câștig e bazat pe fani nu neapărat pe bani. Pe fiecare mașină semnezi contracte cu sponsori, sponsorii aducându-ți fani, însă trebuie să le îndeplinești mici obiective ca la sfârșitul cursei să te trezești cu un număr mare de fani. Cu cât numărul e mai mare cu atât mai bine. Îmi place modul de afișare a numelui tău în cutscene-uri prin mesajele pe telefoane cum că pariază pe tine, sau clipuri pe YouTube care adună vizualizări și vizualizări ajungând o mare vedetă pe Internet. Povestea e foarte interesantă și realistă aș putea spune, deoarece acum un pilot de curse devine cunoscut și prin intermediul Internetului și a clipurilor de pe Youtube unde i se văd abilitățile de șofer adevărat, câștigând fani.

GRAFICĂ - 9/10

Grafica e destul de ok. Se mai putea lucra la Antialiasing în opinia mea deoarece pe o rezoluție HD 1280x720 se văd acele margini cam întrerupte chiar și cu AA 2X, pe unele jocuri fiind foarte bine definit pe aceste 2 setări însă nu e o pagubă. Jocul e foarte bine optimizat, pentru că la ce cerințe recomandate are nu l-aș putea rula pe high însă am avut surpriza ca la Dirt 3 să îl rulez pe high în ciuda cerințelor colosale și grație bunei optimizări și implicări a celor de la Codemasters. Însă dacă ai un calculator cu o configurație mai slăbuță ai la dispoziție șansa de a schimba orice setare grafică de la reflexie, pomi, umbrele, farurile noaptea și fel și fel de chestii. Jocul pare să fie optimizat și pentru plăcile integrate Intel HD Graphics pentru că are vreo 3 setări la dispoziție acest joc, dar nu sunt disponibile dacă rulezi jocul de pe o placă dedicată. În orice caz nu sunt niște setări care ar oferi mai mult decât o placă dedicată. Motorul folosit pentru realizarea acestui joc se numește EGO 3.0 și oferă niște crash damage-uri demențiale. Chiar îmi place modul de avariere a mașinii în contact cu parapetul sau un adversar. E foarte foarte bine realizat.

În concluzie, Grid 2 e un joc plin de energie, de calitate atât ca storyline, gameplay dar și grafică, și mai ales poate fi jucat de mulți impătimiți ai acestui gen de jocuri chiar și cu configurații mai slăbuțe evident cu detalii pe măsură

CERINTE DE SISTEM GRID 2 PC (estimate)

Cerinte minime de sistem GRID 2 PC
SO: Microsoft Windows XP, Vista sau Windows 7
Procesor: AMD Athlon 64 X2 Dual Core 5200+ sau Intel Celeron E3400 Dual-Core 2,6 Ghz
Memorie: 2 GB RAM
Spatiu liber pe hard disk: 15 GB
Placa video: AMD Radeon HD 5550 512MB sau NVIDIA GeForce GT 230
DX: DirectX 9

Configuratie de sistem recomandata GRID 2 PC
SO: Windows 7
Procesor: AMD Phenom 9600B Quad-Core sau Intel Core 2 Quad Q6400 2,13 GHz
Memorie: 4 GB RAM
Spatiu liber pe hard disk: 15 GB
Placa video: AMD Radeon HD 4870 sau NVIDIA GeForce GTX 260
DX: DirectX 11

Au cam dispărut bunele maniere

Nu sunt o persoană extra manierată, dar am o doză de politețe și de bun simț cu cei din jurul meu, fie ei prieteni, rude sau mai știu eu ce. Nu am citit acea carte cu bunele maniere, dar totuși bunele maniere nu îmi lipsesc.

Vă întrebați: Dacă nu ai citit cartea, atunci de unde știi că ești manierat? Păi, de la persoane care au aceste maniere, care le dețin, iar cu timpul le-am adoptat.

O persoană manierată e o persoană cu capul pe umeri din punctul meu de vedere. Știe ce face, e conștient de ceea ce face. Își cere scuze când greșește, nu judecă oamenii doar de dragul de a face-o, ci doar dacă au un motiv bine definit. Nu jignește lumea doar că e cool în societatea de astăzi, să îți bagi și să îți faci în tot neamul respectivului om, că ești tu mai presus cu niște lucruri pe care el nu le deține sau mai știu eu ce motive mai există astăzi în noua generație, motive de a fi injurat așa...de pomană.

Cine spune pardon atunci când se grăbește și nu are răbdare să meargă ca melcul deoarece pe trotuar în fața lui se află un grup de bătrâni are o doză de maniere în el. Cine spune "bună ziua" unui om pe care nu-l cunoaște ci nu "salut mă" e o persoană care deține ceva maniere în el. Cine nu se înghesuie pe o ușă unde doar o persoană are destul spațiu de a trece, fără să împingă pe cineva are o doză de maniere în el.

În unele zile zăresc persoane care nu au nici cel mai mic bun simț în ei. Pot spune că și la liceu, în clasa mea, am întâlnit persoane care nu aveau de a face cu bunele maniere, cu bunul simț nici față de proprii colegi dar nici față de un profesor. Răspund răspicat, fac orice altceva în timpul orei dar numai la profesor nu sunt atenți, întârzie la oră iar atunci când intră în clasă nu au nici bunul simț să își ceară scuze că au deranjat ora. Atunci când ora se termină, ies primii din clasă, neavând bunul simț de a lăsa profesorul să părăsească clasa, pur și simplu le taie calea și nici "bună ziua" nu spun.

Să nu spun de manierele de acasă, în prezența părinților. E frumos să spui "poftă bună" atunci când te așezi la masă, iar când te ridici "săru' mâna pentru masă!".

Ei bine, aceste maniere, aceste lucruri politicoase care ar trebui să facă o lume mai bună, mai educată, vin chiar de la educație. Neavând educație, nu știi să te comporți în societate, să te adaptezi ușor, să poți comunica cu oamenii din jurul tău, să iei decizii și nu numai.

Educația e principalul factor care pot face o persoană să fie manierată. Asta depinde de părinți, de manierele lor pe care le au, de implicarea lor în comportamentul copilului. Dacă un părinte e nemaneriat, își bagă și își face în aia aia, e nesimțit atunci când nu e nevoie, judecă oamenii doar să pară mai presus sau alte lucruri pe care nu le înșir că mi-ar lua prea mult, ei bine, asta învață și copilul. Bunele maniere vin de la părinți.

Aș fi fericit să văd persoane care lasă prioritate unui om care intră în clădirea din care tu dorești să ieși, neajungând să vă tamponați unul cu altul din cauza unei lipse de...maniere. Gândurile mele sunt ciudate în acest articol, dar parcă persoana nu mai are acel bun simț în el, parcă nu mai are politețe cu oamenii bătrâni, cu proprii părinți sau prietenii cei mai buni.

Voi ce credeți? Mai există bunele maniere în omul de rând?

Râsul, leacul împotriva factorilor negativi

Râsul, în opinia mea e cea mai bună terapie posibilă, gratuită și care nu doare. Această terapie prin râs îndepărtează factorii negativi din jurul tău, din mintea ta. Ce-i drept, nu toți, pentru că acest lucru depinde de fiecare persoană, dacă reusește să alunge acești factori negativi.

Eu râd foarte mult. Râd foarte mult cu prietenul meu Mihai, indiferent unde ne aflăm. Pur și simplu ne trec prin cap fel și fel de poante și...râdem. Stresul ne învăluie zilnic. Stresul fiind cauzat fie de vreme, fie de vreo persoană sau un grup de persoane, fie de vreo lucrare sau mai nou, bacalaureatul, dar nu uităm să zâmbim, să râdem în hohote.

Uneori, aveam dubii privind râsul asta... Ajungi dependent de această terapie. Începi să îți dorești să râzi non-stop sau să cauți fel și fel de lucruri care să te facă să râzi de la filme, bancuri, năzbâtii care vin pe moment și altele. Astăzi, eu cu Mihai și cu noua noastră prietenă, Crissu, am pornit spre locul unde eu și Mihai venim și ne liniștim. Vorbim, râdem și plecăm, dar ideea e că e liniște și reușești să îți gestionezi gândurile și să ți le pui în ordine. E un loc între blocuri, foarte retras, liniștit, cu verdeață, bănci și leagăne. Uneori venim doar să ne relaxăm să vorbim, uneori venim și însoțiți de mâncărică și băutură (nu alcolică).

Această domnișoară, Crissu (Cristina) este o colegă din liceu, de fapt fostă colegă că doar am terminat liceul, pe care eu și cu Mihai am cunoscut-o într-o excursie spre Reșița cu scopul de a vizita o facultate de acolo.

Am început să vorbim, culmea a fost faptul că s-a așezat în spatele nostru pe durata călătoriei, și am început să schimbăm câteva vorbe și încet încet am început să ne simțim bine și să....râdem. Ciudat a fost faptul că nu am văzut-o deloc prin liceu din clasa a 9-a până acum, sau...cel puțin nu mi-am dat interesul probabil. Cert e că, acum suntem buni prieteni și ne înțelegem bine și vom ține legătura chiar dacă am terminat liceul. E o persoană pozitivă și am tot respectul pentru ea. :) Salutări Crissu cu această ocazie! :P

A fost un exemplu pentru mine, deoarece a trecut prin multe chestii și mi-a spus că leacul ei atunci când e tristă e să cânte ceva timp și să râdă. Nu contează ce o face să râdă, cert e că își revine rapid din acea stare închisă, supărată. Trece peste și privește partea bună a lucrurilor, faptul că e tânără și are tot timpul din lume să își modeleze viața așa cum visează.

Multe sunt exemplele de persoane care folosesc râsul pentru a alunga starea de supărare, tristețe și chiar mă bucur.

Sunt și persoane care cred că râsul zilnic e cam o porcărie, caracterizând persoana respectivă ca fiind un bufon care se maimuțărește și că atât știe să facă. Dar un lucru e sigur, acel "bufon" e mult mai fericit decât persoanele care spun că râsul e inutil, pentru că a știut cum să își gestioneze problemele și cum să scape de ele.

M-am mai documentat cu privire la râs, și au fost efectuate niște cercetări asupra acestui lucru și a rezultat că râsul combate și unele boli cum ar fi cele de inimă și că speranța de viață este mai mare dacă ești o persoană care se bazează pe terapia prin râs.

Voi folosiți râsul ca o armă împotriva factorilor negativi? Dacă nu, atunci cum reușiți să combateți asta?

Mă lasă inspirația....

De ceva timp, am dubii privind activitatea mea...Adică, ba am chef să scriu, ba nu am chef. Când am chef, nu am ce. Când nu am chef, aș avea ce dar nu scriu, iar după deși am chef, parcă acel subiect nu mi s-ar părea interesant și abandonez ideea..

Mă lasă inspirația! Nu știu ce să mai scriu, nu știu ce gânduri să îmi expun aici pe această pagină numită blog, care începe să fie vizitată din ce în ce mai rar de către cititori. Activitatea a scăzut destul de mult, iar eu nu postez frecvent și poate nici subiectele abordate nu sunt prea relevante, interesante sau mai știu eu cum.

Așa că...prin intermediul acestui articol, vă cer ajutorul să îmi spuneți ce doriți să abordez pe blog. Ce credeți voi că lipsește acestei pagini. Dacă mă transform în critic monden sau critic de...societate parcă nu vă place. Dacă scriu prea multe lucruri bune, parcă e prea bine...Nu știu nici eu ce vreți voi să citiți așa că vă las pe voi să îmi propuneți subiecte de articole aici. Zilele astea voi realiza o pagină unde să propuneți un titlu de articol, iar eu din acel titlu voi deduce despre ce e vorba și voi scrie în zilele ce vor urma.

Timpul e din ce în ce mai mic, adică am din ce în ce mai puțin timp dedicat scrisului pe blog, pentru că...trebuie să "scriu" niște informații în minte pentru a lua cu succes examenul de bacalaureat.

Că tot veni vorba de bacalaureat. Se pare că Ministerul Educației a schimbat o chestie din examenul de bacalaureat la limba română. Mai exact, profilurile umane și psihologice vor avea subiecte mai dificile față de cele de la real sau ce mai sunt. Pe lângă asta, se scoate subiectul 2, acel subiect în care ți se cere să argumentezi o opinie bazată pe un anumit citat. Se pare că mulți dintre candidați nu înțelegeau ce dorește acel subiect de la ei așa că, Ministerul a decis să scoată subiectul pe motiv că nu pricepe lumea însă nu a mai spus cu ce va fi înlocuit. Sincer, subiectul 2 era subiectul meu preferat din tot examenul de la limba română pentru că nu avea un barem prea dur pentru subiectul ăla. Adică era o opinie ce urma să fie respectată, depunctate fiind greșelile gramaticale și faptul că nu scrii sub formă de opinie adică fără "în opinia mea", "în primul rând/în al doilea rând" și "în concluzie". În rest totul era ok.

Voi ce părere aveți despre decizia luată de Ministerul Educației privind modificarea examenului de bacalaureat la limba română?

La mulți ani tuturor copiilor, sau...celor care se simt încă copii!

Astăzi e 1 Iunie 2013. Ziua copilului! Ziua, când eu îmi aduc aminte de copilărie, pentru că în mai puțin de 20 de zile voi împlini 19 ani, deci practic nu mai sunt copil, ci adult, dar sufletul îmi e tânăr deci încă mă simt ca unul.

Astăzi e ziua când toți copiii vor primi câte un strop de fericire din partea celor dragi, în special din partea părinților. O excursie, un cadou frumos, poate o jucărie, sau ceva ce ei știu că au nevoie. Cert e că astăzi, pe lângă ziua noastră, a copiilor e și ziua bucuriei...o zi când zâmbești cel mai mult, fiind aproape imposibil să nu te gândești măcar 1 minut la trecutul tău, adică, copilăria.

Am avut o copilărie normală, mă jucam cu fel și fel de copii, bambilici în fața porții, spărgeam geamuri de nu aveam treabă, doar deh, de aia erau acolo. :)), jucam șotron, v-ați ascunselea, baba oarba, telefonul fără fir, iar când mă jucam singur, în curte, îmi luam mașinuțele acelea mici și metalice, mă duceam la locul meu de joacă cu lopățica și construiam circuite și mă jucam cu mașinile până circuitul se strica și iar îl refăceam. La categoria lopățică, îmi plăcea să construiesc vulcani, să torn apă și să "erupă"...

Îmi aduc aminte de o fază foarte foarte amuzantă când eram foarte mic. Ieșisem în curte la joacă, iar cu lopățica și mă gândeam să fac cică mâncare....din pământ...Culmea, aveam și o linguriță, sau cred că am sustras-o din bucătărie...Am mestecat în acea cutie metalică de cafea, să nu se ardă ciorba și...am...gustat =)). Nu uit niciodată când am făcut asta...

În curte, aveam o masă și câteva scaune, toate din fier...Visul meu atunci când eram mic era să mă fac ori polițist ori toboșar...Luam 2 bețe pretențioase, de preferat drepte :)) și începeam să fredonez melodiile celor de la 3 Sud Est, Animal-X și alții...Aveam o vecină bătrână și se nimerea să cânt fix când nu avea ea chef de...muzică :)) Așa că..mă mutam cu scaunele...mai la 1 metru. :))

Spuneam că visul meu mai era să devin și polițist. Când eram mic, eram și slab la capitolul sistem imunitar, așa că răceam imediat ce venea frigul. Eram vedetă prin cabinetul medical al medicului de familie...Veneam des în acel cartier, la bunici, și mă jucam pe acolo, mă dădeam în leagăne, tiribombe etc..așa că mulți mă știau. Fiind răcit, doctorul mă speria că îmi face injecții în fund, dar visul era să fiu polițist, așa că i-am spus să tacă sau îl arestez...Au izbucnit toți în râs la momentul acela :)). Cert e că, am scăpat de injecție. Așa că, de fiecare dată când răceam și mă amenința că îmi face injecții, țipam la el și spuneam că îl duc la închisoare dacă mai spune asta. Și iar am scăpat :)) Până la urmă am realizat, că oricum nu îmi făcea înjecție...

Nu uit dulciurile, guma Turbo, mica inimioară cu Finetti cu ciocănitoarea Woody pe ea, nu uit de gumele acelea Orbit și reclamele lor pentru copii. Chips-urile erau divine pentru mine, cornurile Chipicao cu acele cartonașe de le mișcai într-un fel și se mișca imaginea, nu știu cum se numesc exact...cert e că de câte ori îmi cumpăram, mama, tata sau oricine era în preajmă, aveau impresia că îl cumpăr pentru cartonaș, nu și pentru corn...Dar sincer, cornul era chiar delicios.

Deseneleeee... Pfff, aici e categoria mea preferată. Desenele au fost cele mai minunate lucruri pentru mine care m-au făcut să râd copios la trăznăile dintre motanul Tom și șoricelul Jerry. N-am să uit de geniul Dexter cu nebuna lui de soră, Deedee cu celebra replică: "-Uuuu, ce face butonul ăsta?". Copii de la 402, Spiderman, X-Men, Iron Man, Câinele Redcliff de pe Minimax, Jim Button și muulte muuulte altele..

Fiecare dintre noi are o doză care îl face să se simtă ca un mic copilaș. Nu contează vârsta, contează ca sufletul să fie tânăr, cât mai fericit și fără răni. Dacă ai un suflet tânăr înseamnă că încă ești copil.

La mulți ani dragi copii!