Compania Romtelecom s-a gândit să simplifice treaba asta cu internetul și să-l transforme mai mult în wireless. Sună bine și pentru noi, clienții, că deh, eram sătuli de atâtea cabluri de la calculator că ne-am trecut pe laptop-uri, dar mai nou suntem sătuli și de cablurile de conexiune la Internet și ce o mai fi. Sună bine și pentru companie, pentru că dacă vor dori să implementeze noua tehnologie la nivel înalt, vor scăpa oarecum de impozitarea pe stâlpi privind construcțiile speciale. Despre ce e vorba mai exact? Fiți atenți.
Acum vreo 2-3 zile, tata a fost sunat de către cei de la Romtelecom. Cu ceva timp în urmă, au mai sunat, dar cu intenția de a prelungi contractul, dar tata a refuzat pe motiv că serviciile nu sunt de bună calitate. Sună și ăștia cu vreo 5-6 luni înainte de expirarea contractului. Cam devreme, zic eu.
Însă, de data asta, Romtelecom a sunat să-și anunțe noua tehnologie bazată complet pe wireless. Totul e gratuit dacă ești client și poți să renunți tot gratuit la opțiunea asta.
Pe data de 1 decembrie, tehnologia e disponibilă și la noi. Treaba va sta în felul următor. Voi avea wireless gratuit în oraș! Da! Ați văzut bine. Nici mie nu-mi vine să cred că Romtelecom face ceva bun pentru clienții săi. Din ce mi-a relatat tata din discuția telefonică, voi avea acces la Internet wireless, atât în oraș cât și în străinătate, pentru că Romtelecom colaborează cu o companie internațională. Fiecare abonat se poate conecta prin contul de client la Internetul wireless pe maxim 3 dispozitive simultan.
Compania parteneră Romtelecom se numește Fonera. Am citit pe site-ul ăsta și din ce am înțeles, sunt hotspot-uri în oraș de mare putere care-ți oferă acces la Internet. Tata mi-a zis că tipa de la Romtelecom a spus că viteza pe dispozitiv conectat e de 1.5 mb/s. Interesantă ideea asta.
Internet gratuit în oraș. Ce mai facem cu abonamentele scumpe de la companiile de telefonie mobilă?
În opinia mea, o parte dintre actualii abonați din companiile de telefonie mobilă, ar putea renunța la abonamentele de zeci de euro pe lună în favoarea unei conexiuni wireless de calitate. Pot trece pe o cartelă de 5 euro și au terminat treaba. Poți vorbi pe Skype, Viber și alte aplicații de genul, gratuit prin intermediul acestei conexiuni wireless. Am uitat să precizez faptul că cei de la Fonera au aplicație făcută și pentru App Store și pentru Play Store, astfel, odată instalată aplicația pe telefon, ai acces la Internet, bineînțeles și dacă ești abonat Romtelecom.
Voi reveni cu un nou articol, imediat după ce voi testa chestia asta, adică după data de 1 decembrie. Vouă cum vă sună ideea?


