Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori
Se afișează postările cu eticheta filme de acțiune 2013. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme de acțiune 2013. Afișați toate postările
Filme de weeekend!

Filme de weeekend!

vineri, mai 10, 2013 1
Astăzi mai recomand 3 filme foarte faine. A trecut ceva timp de când nu am mai recomandat filme pentru weekend, însă am revenit. Deși nu sunt sigur dacă lumea va avea timp să vizioneze aceste filme, nu cel puțin astă-seară...doar e finala Românii au Talent, eu totuși le recomand :).

Sunt 3 filme pe care le-am vizionat și mi-au plăcut pentru acțiunea, realismul și unele glume pe care le au în componență. Unul dintre filme, pe care l-am vizionat chiar aseară, adică Rise of the Planet of the Apes.



1. Parker (2013) - Trailer
Parker e un hoţ profesionist care are un cod moral propriu: să nu furi de la oameni care nu-şi permit pierderea şi să nu răneşti oameni care nu merită asta. Însă după ultimul jaf, echipa lui îl trădează, îi fură partea lui şi îl părăseşte într-un şanţ, crezându-l mort. După ce-şi revine în fire, Parker e determinat să-i facă pe foştii lui amici să regrete că l-au înşelat aşa că îi urmăreşte şi îi găseşte în Palm Beach, locul de joacă al celor bogaţi şi faimoşi. Fosta echipă a lui Parker plănuieşte un jaf mai mare ca oricând, dar şi el are un plan. Dându-se drept un bogătaş din Texas, Parker devine partener cu Leslie, un agent imobiliar care are mare nevoie de bani. Ea ştie bine oraşul, e frumoasă, deşteaptă şi ambiţioasă. Împreună, ei concep un plan să fure de la fosta echipă a lui Parker şi să scape fără urmă.


2. The Rise of the Planet of the Apes (2011) - Trailer
Un grup de oameni de stiinta din orasul San Francisco se folosesc de maimute pentru a testa un medicament revolutionar menit sa vindece pacientii care sufera de Alzheimer, cercetatorul Will Rodman fiind obsedat de ideea de a continua experimentul, in pofida reactiilor adverse pe care le are administrarea respectivului leac asupra primatelor. Studiind cu atentie comportamentul unui cimpanzeu botezat Caesar, care pare sa astepte cu nerabdare momentul in care isi primeste pastila, geneticienii constata ca unul dintre efectele adverse este cresterea neobisnuita a nivelului de inteligenta al subiectilor, fapt dovedit de testele tomografice efectuate asupra creierului maimutelor din laborator. Desi Caroline este ingrijorata de directia in care se indreapta acest experiment scapat de sub control, nu reuseste sa il convinga pe Will sa renunte, iar Caesar devine in fiecare zi mai destept si mai avid de putere si se transforma in liderul unei rebeliuni a maimutelor impotriva oamenilor. Pe masura ce Terra este invadata de primatele inteligente si periculoase, iar intre rasa umana si maimute izbucneste un razboi devastator, specialistii in inginerie genetica trebuie sa gaseasca solutii pentru a-i impiedica pe subiectii experimentului sa ii transforme pe oameni in sclavi.


3. The Last Stand (2013) - Trailer
Last Stand spune povestea lui Ray Owens (Arnold Schwarzenegger), un şerif hotărât să ţină piept cu orice preţ traficanţilor de droguri care-şi fac de cap pe teritoriul său.

Ray Owens este un şerif aflat în pragul pensionării, care s-a resemnat să lupte împotriva infractorilor mărunţi ce operează în micul oraş Sommerton Junction situat la graniţa Statelor Unite ale Americii cu Mexicul, după ce a renunţat la postul pe care l-a ocupat în Departamentul de Poliţie din Los Angeles.


Atunci când Cortez (Eduardo Noriega), cel mai căutat şi faimos lider al traficanţilor de droguri mexicani, reuşeşte să evadeze în mod spectaculos dintr-un convoi de deţinuţi escortat de agenţi FBI şi se îndreaptă spre localitatea Sommerton Junction cu scopul de a se refugia în Mexic şi a scăpa de rigorile legii, având asupra lui 400 milioane de dolari şi gonind spre frontiera cu o viteză de 200 mile pe oră, într-o maşină sport Gumpert Apollo ce i-a fost pusă la dispoziţie de subalternii loiali, Ray Owens întrevede şansă de a-şi răscumpăra greşelile trecutului capturându-l pe infractor. Singura problemă este ca şeriful este înconjurat de o echipă neexperimentata de poliţişti, iar Cortez are în jurul lui o armată de ticăloşi bine antrenaţi şi înarmaţi până-n dinţi, luând între timp şi un ostatic pentru a-şi asigura scăparea.


Descrieri și imagini preluate de pe Cinemarx / Cinemagia. Filmele sunt urmărite de mine înainte de a fi recomandate.
3 noi filme de weekend + unul foarte bun!

3 noi filme de weekend + unul foarte bun!

duminică, martie 17, 2013 1
A trecut ceva timp de când nu am mai recomandat filme de weekend...Obișnuiam ca în fiecare săptămână, mai exact vinerea să public câte 3 filme pe care le-am vizionat și pe care le-am considerat ca fiind bune...Aseară am scris pe pagina de Facebook a blogului, că voi viziona un film demn de Oscar. E vorba despre mult premiatul film, Argo, care îl are ca personaj principal pe Ben Affleck, un actor tânăr, care în acest film a avut mai multe roluri, atât în film cât și în producția filmului. Mi-a plăcut! Nu e o acțiune care să te captiveze non-stop, așa cum poate  mulți dintre voi sunteți obișnuiți...filme cu jafuri armate etc.
Să începem :)


1.Fire with Fire ( 2012 ) - Trailer
Fire with Fire este o dramă în care pompierul Jeremy Coleman (Josh Duhamel) este martor la o crimă comisă de Hagan (Vincent D'Onoforio). Detectivul Mike Cella (Bruce Willis) îl prinde, dar Jeremy este ameninţat de către Hagan. El trebuie să renunţe la cariera de pompier pentru a intra în programul de protecţie al martorilor şi îşi găseşte consolarea în braţele frumoasei Talia Durham (Rosario Dawson).





2. The cold light of day ( 2012 ) - Trailer
Un concediu liniştit pe coasta însorită a Spaniei se transformă într-un coşmar pentru Will Shaw (Henry Cavill), un proaspăt om de afaceri, care porneşte într-o vacanţă alături de părinţii săi, pe un iaht. Nefiind oricum într-o dispoziţie prea bună din cauza problemelor de la serviciu, situaţia devine şi mai tensionată pentru Will datorită atitudinii extrem de critice a tatălui său, Martin (Bruce Willis).

Lucrurile iau însă o întorsătură cu adevărat dramatică după ce Will pleacă pe ţărm căteva ore. Atunci când revine găseşte toate lucrurile răvăşite pe vas şi semne clare ale unei lupte pe viaţă şi pe moarte. Neştiind unde îi sunt părinţii, tânărul descoperă secretele familiei sale abia în momentul în care începe să fie urmărit de nişte criminali cu sânge rece; agenţi guvernamentali, care nu se dau în lături de la nimic pentru a obţine ce vor.

Fără niciun ajutor din partea poliţiei, acuzat chiar de o crimă pe care nu a comis-o şi cu zeci de agenţi CIA pe urme, Will porneşte într-o cursă disperată pentru a pune cap la cap piesele cumplitului puzzle şi a salva ce a mai rămas din familia sa.

3. The Sweeney ( 2012 ) - Trailer
Legendarul detectiv Jack Regan (Ray Winstone) şi partenerul său loial, George Carter (Ben Drew) fac un cuplu de poliţişti care luptă împotriva criminalităţii cu metode de şcoală veche. Înarmaţi şi periculoşi, membrii Brigăzii „Zburătoare” au felul lor unic de a opera care dă fără excepţie rezultate. Când sunt anunţaţi de jaful asupra unei bănci, iar vechiul duşman al lui Regan scoate din nou capul în lumea interlopă din Londra, detectivul va face orice ca să rezolve situaţia, chiar dacă asta înseamnă să nesocotească ordinele de la şeful său, Guv (Damian Lewis), un tip cu care nu se glumeşte.

JUSTIŢIE LA LIMITA LEGII este un thriller plin de adrenalină regizat de Nick Love (Outlaw) după un scenariu scris de John Hodge (Trainspotting), laureat cu BAFTA, şi care are o distribuţie care îi mai include şi pe Hayley Atwell (Captain America) şi Steven Mackintosh (Underworld: The Rise of the Lycans).

Inspirat de serialul de televiziune produs de ITV, cu titlul THE SWEENEY, filmul aduce pe marile ecrane o viziune modernă asupra membrilor brigăzii londoneze de poliţie care poartă numele de “Flying Squad”.


EXTRA FILM DE OSCAR :)

ARGO ( 2012 ) - Trailer
Bazat pe evenimente reale, thrillerul dramatic Argo prezintă o operaţiune sub acoperire, pe viaţă şi pe moarte, de salvare a şase americani. Acţiunile au avut loc în timpul atacului iranian soldat cu luare de ostatici, filmul concentrându-se pe rolul mai puţin cunoscut pe care l-au jucat CIA şi Hollywood, informaţii declasificate la mulţi ani după eveniment.

Pe 4 noiembrie 1979, când revoluţia iraniană atingea punctul său critic, militanţii atacă ambasada americană din Teheran, luând 52 de americani ostatici. În mijlocul acestui haos, şase americani reuşesc să scape şi să se ascundă în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Realizând că este doar e chestiune de timp până când cei şase vor fi găsiţi şi, cel mai probabil, ucişi, atât guvernul american, cât şi cel canadian, roagă CIA să intervină. Agenţia apelează la specialistul de top în "exilări", Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să îi scoată în siguranţă pe cei şase din ţară. Un plan cu adevărat incredibil, parcă rupt din filme.

Ben Affleck (câştigător al premiului Oscar pentru filmele "Oraşul" şi "Good Will Hunting") regizează şi joacă unul dintre rolurile principale din film. Affleck semnează şi producţia filmului Argo, alături de Grant Heslov (nominalizat la Oscar pentru "Good Night and Good Luck") şi George Clooney (câştigătorul Oscarului pentru "Syriana").

Argo îi mai aduce în rolurile principale pe Bryan Cranston (Breaking Bad), Alan Arkin (câştigătorul premiului Oscar pentru "Little Miss Sunshine") şi John Goodman ("Trouble with the Curve"). Distribuţia îi mai cuprinde şi pe Victor Garber, Tate Donovan, Clea Duvall, Scoot McNairy, Rory Cochrane, Christopher Denham, Kerry Bishe, Kyle Chandler şi Chris Messina.

Scenariul este semnat de Chris Terrio, după o selecţie din "The Master of Disguise", de Antonio J. Mendez, şi după articolul "Marea evadare", din revista Wired, scris de Joshuah Bearman. Producători executivi sunt David Klawans, Nina Wolarsky, Chris Brigham, Chay Carter, Graham King i Tim Headington, iar scaunul co-producătorului a fost ocupat de Amy Herman.

Echipa din spatele camerelor de filmat îi include pe Rodgrigo Prieto, director de imagine ("Brokeback Mountain"), Sharon Seymour, designer ("Oraşul"), Willian Goldenberg, editor ("Seabiscuit", "The Insider"), Jacqueline West, costumieră ("The Social Network," "The Curious Case of Benjamin Button"). Muzica este compusă de Alexandre Desplat ("The King's Speech", "The Queen"), nominalizat de patru ori la Oscar. Filmările la Argo s-au realizat în Los Angeles, Washington şi Istanbul.

Recent Articles