Statistică & Promovare


Bloguri, Bloggeri si Cititori
"Manelele e viața mea" - Despre "mynele"

"Manelele e viața mea" - Despre "mynele"

marți, martie 12, 2013 5
În primul rând trebuie să fiu puțin mai nesimțit așa că trebuie să menționez că acest articol nu e recomandat celor care ascultă în mod excesiv manele, nu de alta dar s-ar putea să se simtă și să îmi sară în cap...Și ce dacă?

Când eram mic, nu pot să spun că nu ascultam manele...că...eram mic, ce știam eu ce e aia muzică bună? Eram mai tâmpit de fel și ce era la așa zisa modă adoptam și eu...Până într-o zi...asta când am mai crescut puțin , și am realizat că...manelele e viața mea...e pe dracu! Nu e viața mea deloc! Am ajuns să le urâsc mai mult decât...mai mult decât nimic, nu de alta dar manelele au ajuns să nu aibă concurent în lista mea de hate...

Stau cu amicul meu cel mai bun, Mihai, pe Skype la o vorbă și avea TV aprins...Na...ghiciți ce puii mei se putea auzea pe fundal? Harlem Shake frățioare pe ritm de manele cu versuri de cocalar, și pun pariu că erau și câteva parașute aeriene ( pleonasm? ), care dădeau din fesele alea bombastice pline cu celulită...

Realizez, că acești presupuși cântăreți de muzică enervantă și de-adreptul penibilă se bazează în procent de 99,9% pe plagiat și restul de 0,1% pe versurile alea cretine, știți voi...

Anul 2012 de exemplu, am observat că a fost un an plin de plagiat pentru maneliști...de la Connect-R până la Rihanna...Acum sincer, legea copyright-ului nu se mai aplică? De fapt, dacă mă uit mai bine...Ponta încă e prim-ministru...și parcă era acuzat de plagiat...Ce țară!

Se pare că maneliștii sunt pe aceeași undă cu chinezii...De ce? Păi chinezii cum văd o mașină de succes, pac lansează și ei una atât de asemănătoare, dar cu o siglă și o marcă de nu o pot pronunța prea bine...adică deloc...

Mai pe scurt, manelele au ajuns o muzică de tot rahatul...de asta a ajuns Guță să spună că e nr.1 în topul manelelor...numărul 1 măsluit...

Nu știu vouă dacă vă plac manelele...adică stai...Întrebare! Ce vă place la muzica asta cocalarească?

Youtube oferă un nou design canalelor

Youtube oferă un nou design canalelor

luni, martie 11, 2013 0
Surprinzător, YouTube a reușit să mă uimească cât de cât cu noul design al canelelor...Este mult mai simplu, mai accesibil și mult mai atrăgător încât să aduni abonați...

Schimbarea se face din dashboard, însă dacă dorești să vezi direct despre ce e vorba la noul design click AICI.
Noul design se numește YouTube One și oferă o navigare mai ușoară a vizitatorilor sau abonaților pe canalul tău de YouTube.




Pe lângă așezarea ordonată a listelor de redare, a detaliilor, YouTube One vine în ajutorul tuturor dispozitivelor care pot reda serviciul YouTube adică: smartphone, tabletă, sisteme desktop, laptop-uri și TV-uri de înaltă rezoluție.


Eu l-am aplicat și sunt chiar plăcut surprins de un design foarte simplu și ușor de folosit...În comparație cu versiunile trecute, acesta este mult mai ușor, deci după părerea mea poate aduce mai mulți abonați...acum depinde și de conținut :)

Hai să vă spun ce poți face mai nou pe acest YouTube One. De exemplu, dacă ai un show care se desfășoară de regulă pe YouTube, prin intermediul acestui nou design, poți adapta conținutul ca un show propriu-zis...Mai pe înțelesul tuturor, poți structura clipurile redenumindu-le în episoade, și poți numii playlist-urile în sezoane. Deci mai pe scurt, este adaptabil la aproape orice tip de canal de YouTube, de domeniu etc.

O altă parte nouă este elementul artistic, acel banner unde îți poți introduce detalii bineînțeles necesită și ceva cunoștiințe de grafică în Photoshop pentru a-l face cât mai elegant și de calitate...Un lucru m-a enervat...
Atunci când încarci un astfel de banner îți recomandă o anumită dimensiune, mai exact 2120x1192. De ce așa mare? Păi cum am zis mai sus este optimizat și pe TV-uri de înaltă rezoluție...Scriptul acesta funcționează în felul următor: rezoluția dispozitivului tău scalează bannerul, însă nu tot ci la o anumită rezoluție...
Nu am înțeles de ce, dacă fac un banner de 2120x1192 plin de informații și elemente grafice, bannerul riscă să nu fie afișat tot, însă pot vedea numai dacă am plasmă...Culmea, nu? Iar pe o rezoluție mai mică, în cazul meu laptop, nu se vede tot...ci doar o mică mică parte...Scriptul spune să nu te mai obosești cu mai multe imagini optimizate pentru fiecare dispozitiv în parte, însă, parcă mai bine îmi dădea voie să fac asta, pentru că scriptul actual îmi redimensionează banner-ul după propriul plac nu după placul meu...Probabil sunt mai mulți dezamăgiți de acest fapt...

În rest, pot să zic că e destul de cool, de simplu și frumos...Vouă vă place?
[Review] Tomb Raider 2013

[Review] Tomb Raider 2013

sâmbătă, martie 09, 2013 0
Cel de-al 5-lea titlu din franciza Tomb Raider a fost lansat zilele trecute pe 3 platforme populare: PC, PS3 și Xbox 360. Tomb Raider, un joc care combină acțiunea și aventura cu scopul de a creea un joc captivant, a fost publicat de Square Enix și dezvoltat de cei de la Crystal Dynamics. Surprinzător, este singurul joc din seria Tomb Raider căruia i-a fost atribuit litera M ( Mature ) și o vârstă minimă de joc de 18 ani.
Țin să dau dreptate celor de la Entertainment Software Rating Board și celor de la Pan European Game Information.


Îmi aduc aminte de un joc din franciza Tomb Raider dar atunci eram mult mai mic...Îmi plăcea, însă cu timpul am uitat de acest joc...
Despre Tomb Raider 2013 am o impresie destul de bună și pozitivă...Mi-a plăcut atmosfera jocului...povestea, grafica și toate celelalte...

Cu toții știți bine cu ce se ocupă Lara Croft, personajul principal din joc...Era un fel de jefuitoare de morminte, o tipă care căuta comori și fel și fel de lucruri bazate pe legende...Era împreună cu o echipă pe un vas și fiind furtună afară se lovește de o stâncă și se scufundă ajungând pe o insulă, o insulă ce părea a fi chiar destinația ei...Cel puțin așa am înțeles :))

Storyline - 9/10
Povestea jocului e destul de captivantă fiind un joc bazat pe acțiune și aventură dar și răbdare...Nu prea am înțeles prea bine povestea jocului dar e destul de bizară dar și interesantă...În acțiune se află și o organizație de ruși care până la urmă te vor răpii pe tine și pe încă un membru a echipei de cercetători. Șeful organizației reușește să îl manipuleze pe colegul tău cercetător prin a-i preda arma și a se lăsa prădat de ei...În același timp și tu ești răpit(ă) nu știu cum să zic, iar colegul tău ajunge să facă un fapt eroic, sfârșind împușcat...Până la urmă îi vii de hac acestui rus după minute în șir de alergat, cu mâinile legate la spate, ascunzându-te pe după stânci sau tufișuri ca nu cumva si fii văzut(ă) de ei. E captivantă povestea, însă nu am cum să zic mai multe că...culmea...am avut probleme cu Windows-ul și am pierdut salvările...

Gameplay - 9,5/10
Acest punct e partea mea preferată într-un review dar nu cea mai preferată :). Mi-a plăcut încă din primul walkthrough disponibil pe YouTube, faptul că vei deține un arc. Îmi plac foarte mult jocurile care prin celelalte combat-uri se află și un arc. Pe lângă asta ai la dispoziție și un gear, unde îți poți face upgrade-uri numai după ce ajungi în tabără, lângă acel foc...Ai la dispoziție diferite skill-uri foarte interesante cum ar fi posibilitatea de a-ți recupera săgețile din victimă, de a-ți mări timpu de focalizare cu arcul pe o anumită victimă, dar și skill-uri pe arme cum ar fi pistolul, însă și skill-uri care au legătură cu mișcările...
Încă un element frumos este torța, cu care poți alunga lupii, însă o dată am avut șansa și al naiba lup mi-a stins torța...așa că am revenit la arc...Sunt momente când mergi liniștit prin pădure sau printr-o peșteră și te trezești cu un rebel trăgându-te de picioare iar tu trebuie să apeși rapid stânga-dreapta până scapi de el...
Gameplay-ul este foarte fain și eu unul nu m-am plictisit de el.

Grafica - 8/10
Grafica e cea mai preferată parte dintr-un review, o parte unde tot timpul am avut de criticat...uneori poate mai sunt și excepții...Însă la Tomb Raider 2013 nu mi-a plăcut faptul că utilizatorii de plăci video AMD au fost favorizați. De ce spun asta? Păi, există o setare grafică strict la părul caracterului care oferă o realistică foarte frumoasă..Însă ca să pot să mă bucur de această experiență trebuie să am o placă AMD, deoarece setarea numită TressFX este destinată unor astfel de plăci...Eu având nVidia, am fost dezavantajat. Se poate să rulezi și cu acestă setare AMD și pe o placă nVidia însă acea placă trebuie să fie una de high-range deoarece odată activată la mine pe o placă mid-range scad FPS-urile de la 40 la 8-9.
Referitor la detaliile grafice nu am reproșuri însă presupun că se putea mai bine deoarece înfățișarea caracterului m-a cam amețit în sensul că pe un wallpaper Lara Croft arată într-un fel spre Jessica Alba, în cutscene-uri arată ceva mai animat, iar în realitatea jocului parcă joc cu o Lara Croft varianta japoneză...

Jocul merită cumpărat zic eu, având un preț relativ mic pe PC, fiind un joc abia lansat..

Tomb Raider Minimum System Requirements
OS: Windows XP Service Pack 3
CPU: Intel Core 2 Duo E6300 1.86GHz or AMD Athlon 64 2.1GHz 4050+
RAM: 1GB System Memory
GPU: Nvidia GeForce 8600 GT or ATI Radeon HD 2600 XT
DX: DX 9
HDD: 12 Gb Free Hard Drive Space

Tomb Raider Recommended System Requirements
OS: Windows 7 64bit
CPU: Intel Core i5-750 2.4GHz or AMD Phenom II X2 565 3.4GHz
RAM: 4GB System Memory
GPU: Nvidia GeForce GTX 480 or Radeon HD 4870
DX: DX 11
Cum sunt mințiți clienții de către firmele de calculatoare

Cum sunt mințiți clienții de către firmele de calculatoare

luni, martie 04, 2013 4
Astăzi am să vă povestesc un lucru destul de interesant pentru cei care dețin un calculator acasă. Probabil, mulți dintre noi nu au avut timp sau pur și simplu nu au dorit să învețe niște elemente de bază la un calculator: cu ce se mănâncă placa de bază, memoria ram, hardul ( hdd ), procesorul, sursa, placa video și așa mai departe. De aceea, acești oameni apelează la firmele de calculatoare specializate în acest domeniu.
Însă, datorită acestor cunoștiințe inexistente despre propriul calculator, riști să fi păcălit la buzunar de către acea firmă. Cum? Vă zic eu!



Am 2 cazuri de relatat, amândouă fiind de aici din orașul meu, la aceleași firme.

Primul caz este un coleg de clasă, care a dorit să își cumpere o placă video mai bună, să ruleze și el jocuri mai noi, pe detalii cât mai decente. El s-a uitat pe eMAG, și a zărit o placă video la 249 de lei, era vorba despre o placă video nVidia Geforce GT 430. Mi-a dat link-ul pe Messenger, m-am uitat și am zărit la produse similare o altă placă video cu 30 de lei mai scumpă dar mult mai performantă. Se numea nVidia Geforce GT 630. Imediat cum am văzut-o, i-am spus că nu merită să mai dea bani pe acel GT 430, așa că îi recomand GT 630. Până la urmă, colegul s-a rezumat la achiziționarea plăcii video de aici din oraș. Am mers cu el la o firmă specializată în domeniu ( nu dau nume ), unde am zărit această placă video, GT 630 la același preț cu cel de pe eMAG. Vine o femeie la noi, angajată la firma respectivă, scoate placa video din acel raft, iar între timp colegul a văzut că placa video era pe DDR3, doar zicea, nimic important. Însă ce credeți că speculează femeia? Trebuie să ai placă de bază DDR3 ca să îți meargă placa asta video, altfel nu e compatibilă. Eu fiind cunoscător în acest domeniu, am ezitat totuși să intru în polemică cu acea femeie și am plecat la magazinul de vis-a-vis. Am găsit din nou placa video acolo, însă parcă era mai scumpă cu 10 lei...Nu era mare problemă, însă am relatat angajatului cele spuse de angajata magazinului de vis-a-vis și a început să râdă ironic. Omul și-a dat seama că a fost o abureală, însă stau și mă gândesc..Femeia a fost întreagă la cap încât să își alunge clientul? Sau spera să cumpere și o placă de bază, că vezi Doamne nu era compatibilă cu placa video cea nouă...În fine...A rămas că își cumpără placa oricum. Acum, colegul e foarte mulțumit de placa video achiziționată, și trebuie menționat că nu a schimbat nici o altă componentă pentru a pune în funcțiune placa în parametrii normali.

Al 2-lea caz este un amic mai vechi, din copilărie. A avut ceva probleme cu procesorul sau placa de bază, încât calculatorul numai funcționa deloc...Nu am fost bine informat deoarece, au dus-o direct la o firmă specializată în domeniu. A cumpărat până la urmă, procesor nou, memorie RAM nouă, și o placă video nouă. Minciuna din partea firmei în domeniu vine tot la placa video.
Eu i-am zis să cumpere o placă video pe 128 biți, o placă midrange, dacă dorește să ruleze majoritatea jocurilor din anul 2012 sau mai devreme...S-a dus la magazinul respectiv, și pe lângă asta se mai și cunoșteau între ei...colegul și angajatul. I-a spus ce și cum, în sensul că dorește o placă video pe 128 biți, iar angajatul i-a oferit una, spunând că e pe 128 biți și că rulează toate jocurile pe detalii înalte. Prețul, era jenant..undeva la 200 de lei. Mă sună, îi răspund, și îmi spune că i-a dat o placă video ATI Radeon HD 5450, și că e pe 128 biți. Am căutat pe Internet și ce să vezi...nu exista o astfel de placă pe 128 biți, dar exista pe 64 biți.
Pe lângă asta, i-am zis să achiziționeze o placă nVidia datorită tehnologiilor oferite, mai ales de tehnologia Physx, tehnologie absentă la ATI, și care fără ea, ar duce lipsă de un plus de realism în jocuri. Norocul a fost că această placă pe 64 biți i-a fost dată în scopul de a fi testată. Într-un final, amicul și-a dat piesele vechi, și diferența în scopul unei achiziționări de placă video mai nouă și performantă. I-au oferit din nou o placă ATI, care spre surprinderea mea, a fost mai puternică decât ceea ce i-am oferit eu, însă evident, a fost mai scumpă. Era vorba de o placă ATI Radeon HD 6570 sau 6670...numai știu sigur. Mă miră faptul că nu a mai fost păcălit a doua oară, poate din cauză că i-a returnat acea placă care se dovedea a fi foarte slabă, angajatul respectiv al firmei, dându-și seama că nu prea poate fi păcălit.

Ideea acestui articol este să, apelați la orice prieten cunoscător în domeniul în care aveți nevoie, mai ales în domeniul calculatoarelor, deoarece firmele în domeniu nu ezită să vă stoarcă de bani. Odată dacă te-ai dus cu unitatea calculatorului la ei, deja greu mai scapi, deoarece îți vor specula o grămadă de diagnosticuri, în scopul de a achiziționa piese noi de la ei, și nu numai că achiziționezi piese de la ei, dar ți se pune sigiliu pe ele, adică în caz că, componenta respectivă se strică, va trebui să revii la ei. Pe lângă asta, aceste firme îți cer bani și doar că s-au uitat la ei, sau doar că...au dat 2 șuruburi jos..Sunt cazuri și cazuri...cine dorește le poate relata printr-un comentariu.

Update oficial la Jelly Bean pentru E-BODA Supreme X80 Dual Core

Update oficial la Jelly Bean pentru E-BODA Supreme X80 Dual Core

sâmbătă, martie 02, 2013 52
Se pare că în sfârșit cei de la E-BODA își arată un gram de interes și de implicare în interesul clienților, celor care folosesc tabletele lor. Astăzi răsfoind site-ul Cora.ro, să văd ceva promoții pe acolo, am descoperit tableta E-BODA Supreme X80 Dual Core cu Android 4.1 Jelly Bean. În gândul meu: WTF? Eu am cumpărat tableta cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich în decembrie. Așa că am intrat pe site-ul E-Boda și am observat că 9 tablete au actualizări la dispoziție, având atașate fișiere .pdf cu lista modemurilor 3G compatibile și instrucțiuni de instalare update.



Eu am să vă spun cum să faceți să să actualizați o tabletă E-BODA Supreme X80 pe care o dețin, asta doar dacă ați cumpărat tableta mai devreme, adică prin decembrie așa...deoarece în prezent o tabletă Supreme X80 cumpărată vine cu Jelly Bean deja instalat.

Tutorial instalare Jelly Bean 4.1 pe E-BODA Supreme X80 + download.


Nu sunt responsabil de defecțiunile aduse tabletei! O faceți pe propria răspundere!



Înainte de toate, această tabletă are 2 versiuni de Jelly Bean, fiecare fixând câte ceva. Primul fixează SOD ( sleep of death ) iar al doilea fixează problemele cu bateria. Eu am instalat-o pe a 2-a, pe cea cu bateria, fiind un update mai nou, având automat și fixul SOD. Eu am în prezent acest update instalat și nu am detectat nici un bug până acum.

// Link-urile de download sunt actualizate + noi versiuni. Instalarea lor se face la fel ca în tutorialul prezentat. Pentru nelămuriri, consultați manualul.

Firmware (lotul din 2012)

firmware_4.1.1_e-boda_x80_sd_update_v1_2012_02.04.2013.zip - DESCARCĂ
firmware_4.1.1_e-boda_x80_sd_update_v2_2012_03.06.2013.zip - DESCARCĂ

Firmware (lotul din 2013)

firmware_4.1.1_e-boda_x80_sd_update_v1_2013_25.04.2013.zip - DESCARCĂ
firmware_4.1.1_e-boda_x80_sd_update_v2_2013_03.06.2013.zip - DESCARCĂ

Nelămuriri? Consultă manualul de actualizare AICI


Descărcați update-ul dorit, dezarhivați într-un folder și vor apărea următoarele fișiere sau asemănător, depinde de versiunea descărcată:


Aceste fișiere trebuie copiate pe un SD Card! Recomand să aibă minim 1gb spațiu de stocare. Cardul să fie reformatat în modul FAT32 și să fie gol bineînțeles. Copiați aceste fișiere prin intermediul cablului USB, cardul fiind introdus în tabletă, sau dacă aveți un cititor de card la calculator, puteți să le copiați direct, urmând să introduceți cardul în tabletă!
Înainte de toate asigurați-vă că bateria este 100% încărcată pentru a nu întâmpina probleme pe parcursul instalării din lipsă de energie.

ÎNCHIDEȚI TABLETA!


Acum trecem la instalarea update-ului pe tabletă! Aprindeți tableta folosind butoanele HOME + POWER, țineți-le apăsate până apare următorul roboțel cu o bară orizontală albastră care se încarcă.

Odată apărut acest roboțel din stânga, tableta intră în stadiu de actualizare, copiind fișierele care se află pe cardul SD introdus de noi.
Această operațiune durează aproximativ 3 minute.





După terminarea acestui proces, tableta își va da restart!
Imediat după acest restart, următoare imagine va apărea! Imediat ce apare țineți apăsat tasta POWER pentru a închide din nou tableta.





Acum, din nou, țineți apăsate tastele HOME + POWER până apare următoarea imagine.

FELICITĂRI! Ai acum instalat Android 4.1 Jelly Bean pe E-Boda Supreme X80.

Întrebări?



Recent Articles